Cadou de Crăciun 2021 pentru fermieri! Guvernul a stabilit prin HG majorarea ajutorului de stat, pentru anul 2021, de la 40 milioane lei la 70 milioane lei, sumă care se încadrează în plafonul aprobat pentru perioada 2015 – 2022, respectiv 759.250.000 lei.
În urma acestui amendament, s-a modificat și repartizarea sumelor pe specii, proporțional cu fondurile solicitate prin cererile inițiale anuale, respectiv 30.817.000 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine și 39.183.000 lei pentru speciile ovine şi caprine.
Fondurile se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2021.
Schema de ajutor de stat are ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic, precum şi a celor aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului.
Ajutoarele sunt furnizate sub formă de servicii subvenţionate întreprinderilor individuale şi familiale, persoanelor fizice autorizate, persoanelor fizice care deţin certificat de producător/atestat de producător, după caz, precum şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul creșterii animalelor.
Intensitatea ajutorului de stat este: a) de până la 100% din costurile administrative aferente întocmirii şi menținerii registrelor genealogice; b) de până la 70 % din costurile aferente testelor efectuate de terți sau în numele unor terți pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului.
Comentarii
comentarii