Brexit: Londra anticipează o săptămână „majoră“ pentru discuţiile cu UE

Marea Britanie şi Uniunea Europeană se pregătesc pentru o săptămână „foarte importantă”, a declarat duminică ministrul britanic de externe Dominic Raab, în contextul în care discuţiile cu privire la un acord comercial post-Brexit intră în linie dreaptă fără ca divergenţele majore să fi fost rezolvate, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Negociatorul UE, Michel Barnier, în drum spre o sesiune de negocieri, le-a spus reporterilor la Londra că „munca continuă, chiar şi duminică”.

Cele două părţi mai speră încă să ajungă la un acord pentru a evita riscul perturbării la sfârşitul lunii decembrie a schimburilor comerciale în valoare de aproape 1.000 miliarde de dolari.

„Este o săptămână foarte importantă, ultima săptămână într-adevăr majoră (…) totul se învârte cu adevărat în jurul a două teme de bază”, a declarat Dominic Raab pentru BBC.

De când britanicii au votat pentru ieşirea din Uniunea Europeană în 2016, negociatorii au ratat mai multe termene fără să ajungă la un acord privind politica în materie de concurenţă, cu scopul de a garanta celor doi viitori foşti parteneri reglementări echitabile sau cu privire la distribuirea drepturilor de pescuit, cel mai spinos subiect, conform ministrului britanic.

Acordul de tranziţie, în perioada căruia continuă să fie aplicate normele comune, expiră la 31 decembrie, iar Londra a spus că nu va solicita o prelungire.

„Avem nevoie să găsim un acord în cursul săptămânii care vine sau poate o zi sau două după aceea”, a afirmat Dominic Raab, citat de Times Radio.

Deşi au o pondere de numai 0,1% în economia britanică, drepturile de pescuit fac figură de simbol, Regatul Unit argumentând că, în calitate de naţiune independentă, trebuie să deţină controlul deplin al apelor din jurul său.

 » sursa: www.replicaonline.ro