Brancardierul de la Spitalul „Victor Babeş” din Capitală, acuzat că ar fi detubat din greşeală o pacientă cu COVID-19 internată la ATI, a fost arestat preventiv, a decis miercuri Tribunalul București. Pacienta detubată a murit la scurt timp după intervenția brancardierului.
Inițial, brancardierul Cristian Popescu a fost plasat în arest la domiciliu pe 12 decembrie, însă procurorii au atacat decizia la Tribunalul București, care a dispus miercuri arestarea preventivă pentru 26 de zile. Decizia este definitivă, transmite Agerpres.
Filmul evenimentelor
Brancardierul a fost reţinut săptămâna trecută de procurori, fiind acuzat de ucidere din culpă.
„În data de 10.12.2020, ora 15,30, după ce una dintre cele două paciente dintr-un salon al Secţiei de Terapie Intensivă a fost declarată decedată, pentru ridicarea cadavrului din salon şi depunerea acestuia la morgă au fost solicitaţi mai mulţi brancardieri, între care şi inculpatul, precum şi o infirmieră. Inculpatul s-a echipat cu costumul de protecţie, a intrat în salonul respectiv fără a-i mai aştepta pe ceilalţi şi, confundând cele două paciente, şi-a depăşit atribuţiile de serviciu şi a scos sonda de intubare de la pacienta în viaţă, aceasta decedând la scurt timp, în pofida manevrelor de resuscitare aplicate de medicii care fuseseră alertaţi”, precizează procurorii.
În paralel, conducerea Spitalului ”Victor Babeş” a anunţat că a demarat o anchetă administrativă, avându-se în vedere verificarea modului în care au fost respectate protocoalele în vigoare, identificarea eventualelor abateri disciplinare şi stabilirea unui plan de măsuri care să elimine posibilitatea repetării unor astfel de incidente.
Potrivit unităţii medicale, în după-amiaza zilei de joi, în cadrul Compartimentului Terapie Intensivă, a avut loc un „incident regretabil”, soldat cu decesul unei paciente cu COVID-19, în vârstă de 65 de ani,