Boris Volosatîi a solicitat autorităților române să precizeze în ce stadiu se află discuțiile cu Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) referitoare la achiziționarea Portului dunărean Giurgiulești din Republica Moldova. În prezent, BERD este acționarul unic al acestui port. Potrivit unei declarații a premierului Marcel Ciolacu, acesta ar fi discutat despre acest proiect cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în contextul în care Ministerul Transporturilor și-a arătat deja interesul pentru această achiziție.
În urma solicitării adresate de către deputatul Boris Volosatîi în luna octombrie, Ministerul Transporturilor a oferit informații pe această temă. Astfel, instituția a purtat deja discuții cu reprezentanţii BERD, „fără a se intra în aspectele tehnice şi financiare”.
Potrivit sursei citate, Guvernul României prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii desfășoară un amplu program investițional pentru modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport, care prevede alocarea celei mai mari sume din ultimii 33 de ani.
Acest program cuprinde o serie de investiții importante, obiectivul final fiind acela de a dezvolta portul Giurgiuleşti în parelel cu alte proiect de dezvoltare navală.
„Acest program include cu prioritate investiţii cu privire la asigurarea legăturilor din zona Moldova şi Dobrogea cu restul ţării, cât şi din punct de vedere transfrontalier cu Ucraina şi Republica Moldova.
Astfel, la nivel strategic se urmăreşte modernizarea legăturilor rutiere şi feroviare aferente coridoarelor TEN-T de la Bucureşti până la frontierele cu Ucraina şi Republica Moldova, precum şi extinderea şi modernizarea punctelor de trecere a frontierelor menționate.
În acelaşi timp, este prevăzută dezvoltarea semnificativă a transportului naval atât prin investiţiile în porturile maritime şi fluviale, cât şi în asigurarea conexiunilor acestora cu reţeaua TEN-T. În acest sens, portul Giurgiuleşti poate avea un rol strategic în asigurarea fluxurilor de marfă din şi către Republica Moldova, fiind complementar porturilor româneşti aflate în dezvoltare. Investițiile aferente dezvoltării acestui port trebuie să facă parte dintr-o abordare coerentă şi consistentă cu celelalte proiecte de dezvoltare navală din România pentru a asigura această complementaritate. Astfel, urmează să aibă loc discuţii tehnice pe tema unui plan de dezvoltare a portului Giurgiuleşti în vederea atingerii obiectivelor comune a Republicii Moldova şi a României”, se arată în răspunsul transmis de Ministerul Transporturilor.