Premierul Boris Johnson avertizează, sâmbătă, în cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen asupra ”pericolului extraordinar la adresa lumii”, vorbind despre o posibilă escaladare a războiului din Ucraina.
The Guardian scrie că Boris Johnson a avut cel mai dur discurs susținut sâmbătă la Conferința de securitate de la Munchen. Acesta a spus că „dacă dialogul eșuează și Rusia alege să folosească violența împotriva unei populații nevinovate și pașnice din Ucraina și să ignore normele de comportament civilizat între state și să nu respecte Carta ONU”, atunci Occidentul „ar trebui să acționeze”.
Boris Johnson a avertizat că dacă Vladimir Putin ar invada Ucraina, „războiul va fi urmat de o perioadă lungă și urâtă, care va consta în represalii, răzbunare și insurgență”.
„Suntem solidari cu poporul ucrainean și în unitate cu partenerii noștri internaționali și aliații NATO. Orice atac va duce la sancțiuni imediate, severe și ample”, a reiterat Boris Johnson, citat de BBC News.
„Părinții ruși ar plânge pierderea tinerilor soldați ruși, care în felul lor sunt la fel de nevinovați precum ucrainenii care se pregătesc acum pentru atac. După o generație de libertate în Ucraina, ne uităm acum la o generație care se pregătește pentru vărsare de sânge. Cred că Rusia nu ar avea nimic de câștigat din această aventură catastrofală, ci totul de pierdut”, a spus șeful guvernului de la Londra.
Boris Johnson a promis că dacă Rusia invadează, aceasta nu va mai putea obține finanțare pe piețele de capital din Londra și a promis, de asemenea, că va cerceta afacerile rusești ale entităților corporative „dubioase” pentru a găsi beneficiarii finali din spatele acestora.
„Vom deschide păpușile Matryoshka ale companiilor deținute de ruși și ale entităților deținute de ruși pentru a găsi beneficiarii finali în interior”,