Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a discutat luni la telefon cu adjunctul secretarului de stat al SUA, Wendy Sherman, pe tema situației din Vecinătatea Estică a NATO şi de la Marea Neagră. Bogdan Aurescu și-a arătat aprecierea că răspunsul scris furnizat de Statele Unite privind garanțiile de securitate solicitate de Rusia a inclus și observațiile României. La rândul său, oficialul american a dat asigurări că SUA vor sprijini România pe întregul parcurs al procesului de aderare la OCDE.
Cei doi oficiali au schimbat opinii şi evaluări pe tema evoluţiilor de securitate din Vecinătatea Estică a NATO şi de la Marea Neagră, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe.
„Ministrul Bogdan Aurescu a mulţumit SUA pentru consultările purtate până în prezent, inclusiv în ceea ce priveşte răspunsurile scrise avansate Federaţiei Ruse la 26 ianuarie, care au luat în considerare şi observaţiile, interesele şi aşteptările României, în baza principiilor şi valorilor fundamentale comune. În acest context, el a exprimat satisfacţia faţă de decizia SUA de a-şi consolida prezenţa militară pe teritoriul României, un semnal ferm pentru descurajarea acţiunilor agresive ruse şi soliditatea angajamentului SUA pentru securitatea aliaţilor de pe Flancul Estic”, se arată în comunicat.
La rândul său, oficialul american „a exprimat apreciere deosebită” pentru angajamentul constant asumat de România, ca partener strategic al SUA şi stat aliat NATO responsabil şi de încredere, pentru stabilitatea şi securitatea regiunii Mării Negre, dar şi la nivel european şi euroatlantic.
Cei doi oficiali au evaluat eforturile diplomatice recente, la nivel bilateral şi multilateral, privind detensionarea situaţiei de securitate de la graniţa Ucrainei şi au discutat despre paşii următori şi perspectivele conturate pe termen scurt. Au evidenţiat importanţa menţinerii unităţii şi solidarităţii aliate şi au agreat menţinerea unui contact apropiat, la toate nivelurile, şi în perioada următoare.