ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a explicat luni că Biserica nu se poate implica în mod direct în campania de vaccinare, întrucât tema abordată este „extra-religioasă”, iar rezolvarea problemei intră „exclusiv” în atribuțiile cadrelor medicale. Declarația survine în replică la apelul vicepremierului Dan Barna (USR-PLUS) de a fi stabilit un protocol între Guvern și B.O.R. pentru susținerea campaniei de vaccinare, trecând peste autonomia cultelor și separarea domeniilor de competență.
„În legătură cu din nou clamata implicare a Bisericii (Ortodoxe) în demersul de convingere a oamenilor sa se vaccineze, e bine să ne amintim că în România există 18 culte religioase, partenere sociale ale statului și cu care acesta se situează într-un dialog pe diverse teme cu relevanță publică.
Dincolo de acest aspect care trebuie luat mereu și onest în considerare, va rog sa primiți următoarea precizare:
Biserica Ortodoxă Română și-a afirmat și explicitat deja de nenumărate ori poziția favorabilă, firească și clară față de actul vaccinării într-o pandemie, îndemnându-i pe clerici și laici să ia cu adevărat în serios boala, să se informeze temeinic din surse cu adevărat credibile, să se sfătuiască cu medicii și să-și configureze astfel o opțiune corect întemeiată în legătură cu un act medical de care depinde sănătatea & protejarea lor și a celor dragi.
Aceasta este o atitudine fundamental etică izvorâtă din virtutea bunului-simț, dar și din libertatea personală care presupune responsabilitatea comunitară pentru care Biserica pledează permanent.
Implicarea cultelor religioase într-un demers persuasiv pe o temă extra-religioasă și într-o problematică în care exclusiv competența medicală este adecvată și relevantă, nu poate transgresa însă limitele contextului celor menționate mai sus”, a transmis Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, citat de Antena3.
La rândul său, ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a afirmat luni că susține declarațiile Patriarhiei privind neimplicarea Bisericii Ortodoxe în campania de vaccinare. „Nu ne implicăm în propaganda pentru vaccinare care este atât de diversă și controversată și nu se spune la nivel național câte prejudicii au avut cei vaccinați în diferite părți”, a răspuns ierarhul tomitan întrebărilor puse în cadrul emisiunii News Hour with CNN de la Antena3.
„Noi, slujitorii Bisericii, să ne facem misiunea noastră de evanghelizare!”
Detaliind, înaltpreasfinția sa a precizat că rostul Bisericii este să țină de Adevărul lui Hristos, nu de propaganda puterii seculare, mai ales într-un subiect controversat, asupra căruia nici comunitatea științifică nu are o opinie unanimă.
„Cum să fim noi deasupra științei medicale? De aceea, noi ținem pe enoriași cu vaccinul credinței și a liturghiei, acesta este vaccinul nostru. Nu ne implicăm în propaganda pentru vaccinare care este atât de diversă și controversată și nu se spune la nivel național câte prejudicii au avut cei vaccinați în diferite părți.