Biletele de tren se scumpesc cu 20% de la 1 iulie 2022

Guvernul a aprobat vineri bugetul CFR Călători, companie care a solicitat creşterea cu 20% a tarifelor pentru bilete de la 1 iulie, a anunţat pe Facebook ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„Guvernul a aprobat astăzi bugetul CFR Călători. Compania CFR Călători a solicitat creşterea tarifelor pentru bilete de la 1 iulie 2022!
Mai exact: o majorare cu 20%, după 9 ani în care nu s-a operat vreo modificare de preţ. Vorbim de prima actualizare de tarife din 2013 încoace, în condiţiile în care preţurile la carburanţi şi energie electrică au crescut constant!”, a scris Grindeanu.

El a menţionat că demersul aparţine conducerii CFR Călători care îşi asumă această solicitare necesară pentru investiţii şi pentru mentenanţă.

„Suntem conştienţi de necesitatea unor investiţii continue în infrastructura feroviară, iar CFR Călători este printre principalii beneficiari ai finanţărilor prin PNRR. Voi urmări îndeaproape implementarea proiectelor pentru modernizarea materialului rulant şi pentru achiziţia de material nou”, a mai spus Grindeanu.

Cu o zi în urmă, ministrul Transporturilor preciza că proiectul de buget pentru compania CFR Călători prevede o creştere a preţului la bilete cu 20%, de la 1 iulie, însă acest lucru trebuie aprobat de Guvern.

„Apropo de creşterea preţului la bilete, ştiţi că nu a mai crescut din 2013. În bugetul CFR Călători, de la 1 iulie, este prevăzută o creştere cu 20%. Ăsta este modul în care cei de la CFR Călători şi-au previzionat bugetul pentru anul 2022. Repet: nu a existat niciun fel de creştere din 2013 la preţul biletelor. Să vedem dacă Guvernul, în înţelepciunea sa, va aproba acest buget”, a spus Grindeanu.

Editor : R.K.

 » sursa: www.digi24.ro