Un bărbat în vârstă de 35 de ani a murit, miercuri noaptea, pe un drum forestier din Satu Mare, după ce s-a dat pe zăpadă cu un colac tras de o mașină. Alte două fete, ambele de 21 de ani, au fost rănite în accident, una dintre ele aflându-se în stare critică, cu șanse foarte mici de supraviețuire, scrie portalul local de știri PresaSM.
Accidentul a avut loc în jurul miezului nopții, pe drumul forestier Brada, din extravilanul localității Negrești Oaș, în zona Luna Șes.
Potrivit informațiilor obținute de sursa citată, un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din Negrești-Oaș, aflat la volanul unui Mercedes înmatriculat în Franța, a tractat trei persoane pe un colac și o cameră auto: un bărbat, în vârstă de 35 de ani, și două femei, ambele în vârstă de 21 de ani.
La un moment dat, cele trei persoane tractate s-au izbit de un copac situat pe marginea drumului. În urma impactului a decedat bărbatul de 35 de ani, iar cele două tinere au fost grav rănite.
Una dintre fete este în stare critică, cu șanse foarte mici de supraviețuire, conform medicilor. A doua tânără are fractură de picior și contuzie de coloană.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând să i se recolteze probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală gravă din culpă.
Nefiind un drum public, accidentul nu este considerat a fi unul rutier.
Editor : I.C