Bancomat cu belele: Banii „evaporați” din contul unui bihorean, returnați de Banca Transilvania după mai bine de 1 an şi jumătate (VIDEO)

Un bancomat defect a lăsat un marghitean fără 6.000 euro pe care îi depusese în cont prin intermediul ATM-ului Băncii Transilvania din centrul oraşului. Banii au fost „înghiţiţi” în faţa proprietarului, care a primit şi dovada că i-au ajuns în cont, dar apoi, după ce a plecat, au fost „aruncaţi” de aparat în mâinile unei alte persoane, care i-a luat şi s-a făcut nevăzută.

Incidentul s-a produs acum aproape doi ani, iar ghinionistul şi-a dat seama abia câteva săptămâni mai târziu că fusese „furat”. Cum reprezentanţii băncii au dat din umeri, omul a fost obligat să-şi angajeze un avocat…

O zi de 13

Bărbatul s-a dus la sediul Băncii Transilvania din centrul Marghitei pe 13 noiembrie 2020. Voia să depună 10.000 euro în cont. Banca are o singură filială în oraş şi, din pricina restricţiilor generate de pandemia Covid, în faţa uşii se formau cozi, în incintă fiind lăsate doar câteva persoane. Ca să ajute clienţii, o funcţionară se afla printre ei, îndrumându-i la bancomat pe cei care voiau să retragă ori să depună bani. 

Ca să nu fie nevoit să aştepte la coadă, omul a decis să folosească şi el ATM-ul. Împreună cu funcţionara, a parcurs paşii, însă bancomatul i-a returnat de mai multe ori banii, până când, într-un târziu, a reuşit să introducă 6.000 de euro. A luat bonul eliberat de aparat, care certifica depunerea, iar cu restul sumei a intrat în sediul băncii şi a continuat tranzacţia la ghişeu. 

La o lună după întâmplare, când a revenit la bancă, a descoperit că din cei 10.000 euro depuşi, în contul său erau doar 4.000. A cerut explicaţii, dar funcţionarii nu aveau, ca atare a făcut o solicitare scrisă băncii. Pentru că nu a primit răspuns nici după 2 luni,

 » sursa: ebihoreanul.ro