Bancherii și angajații din domeniul asigurărilor care lucrează direct cu publicul au solicitat includerea lor în etapa a II-a de vaccinare. Aceștia au trimis recent o solicitare în acest sens, mai ales că în SUA bancherii sunt incluși în categoria celor prioritari. Bogdan Preda, secretar general al Consiliului Patronatelor Bancare, spune că există câteva zeci de mii de persoane care lucrează în România, în sistemul bancar, la ghișeu.
“Au existat cazuri de infectări, de îmbolnăviri serioase chiar. Nu ne gândim doar la angajații din bănci, ne gândim la o cât mai bună fluidizare a operațoiunilor pe care le desfășoară băncile și societățile de asigurări.
Există un anumit segment al populației care e mai puțin familiarizat cu serviciile de elctronic banking sau utilizarea calculatorului. Că ne place sau nu, acest segment e reprezentat mai mult de vârstnici. Vârstnicii sunt segmentul de populație cu grad ridicat de risc la această îmbolnăvire. Este un câștig de ambele părți. Ne gândim să ne desfășurăm activitatea, ca și sector, parte din infrastructura critică cu cât mai puține riscuri cu putință, pe de o parte, și de pe altă parte să asigurăm o protecție cât mai bună și pentru clienți.
Cred că oricine are responsabilitatea față de sine și față de persoanele cu care lucrează ar trebui să se vaccineze. Vaccinarea nu este un act obligatoriu, dar suntem convinși că printre lucrătorii bancari și de asigurări marea majoritate vor dori acest lucru.
Solicitarea noastră a fost depusă în după-amiaza zilei de joi. Putem să ne închipuim că ar putea să dureze un pic până vom primi acest răspuns, care va deveni oficial în momentul în care va fi emisă o nouă Hotărâre de Guvern care să modifice hotărârea anterioară prin care să putem fi trecuți în etapa a II-a de vaccinare.