Avocatul Poporului, Renate Weber, afirmă că soluția pentru a nu se aglomera instanțele din cauza contestărilor numeroase ale românilor pentru amenzile primite în timpul stării de urgență și care au fost declarate neconstituționale, este amnistia.
Renate Weber, susține că atunci când a făcut sesizarea la CCR cu privire la neconstituționalitatea amenzilor, a făcut-o deoarece primea foarte multe sesizări și nu le putea încadra în limitele legii. Ea susține că a solicitat anterior șefului IGPR și Ministrului de Interne să instruiască agenții pentru a nu exista abuzuri.
„Contestația nu a vizat atât amenzile cât faptul că nu exista descrierea faptelor numite contravenții. Neexistând temeiul juridic pentru ca acele amenzi să fie date da, cu siguranță, cele care vor fi contestate în instanță sau au fost contestate în instanta, probabil că vor fi anulate”, a afirmat Renate Weber, într-o emisiune sâmbătă, fiind citată de ziare.com.
„Cred că până la urmă soluția, stiu că poate pentru unii este nedreaptă, dar dacă vrem să nu aglomerăm instanțele, că înțelesesem că erau mult peste suta de mii de plângeri depuse, soluția până la urmă ar fi numai o amnistie, dar o amnistie înseamnă că absolut toată lumea trebuie iertată și sunt convinsă că foarte mulți chiar au facut lucruri care nu trebuiau făcute si trebuiau sancționate. (…) Eu, personal, nu văd alta, dar poate că Guvernul identifică o alta” a mai afirmat Avocatul Poporului.
Preluat: https://60m.ro/avocatul-poporului-solicita-amnistia-pentru-amenzile-din-perioada-starii-de-urgenta/