La începutul lunii decembrie, tinerii piloți români din cadrul proiectului Wings’n Dreams au zburat la Suceava cu avionul încărcat de ajutoare pentru copiii nevoiași din satele izolate din zonă.
Wings’n Dreams au fost mesagerii Moșului și au zburat cu avionul lor până la Suceava, apoi au mers cu mașinile de teren timp de două ore prin zăpadă pentru a ajunge la patru din satele izolate: Buc, Cununa, Sălaș și Sulița.
Cu ajutorul lor, Fundația ”Șanse Egale” fondată în 2008 de Monsson Group, a trimis încălțăminte și dulciuri pentru 50 de copii din familiile vulnerabile din acea zonă.
Protagoniștii WND: David, Maria și Bogdan s-au întâlnit cu locuitorii, au discutat despre nevoile lor și cum pot fi ajutați în continuare să ducă un trai mai bun. Au fost momente de suflet în care localnicii le-au spus poveștile lor și le-au arătat cum e viața lor de zi cu zi într-un loc în care foarte rar vin oameni din alte zone ale țării.
Pe lângă pachetele pentru copii, fundația Șanse Egale oferă burse lunare pentru două dintre familii, una cu trei și alta cu șapte copii, pentru a-i ajuta pe acei copii să meargă la școală.
Una din aceste familii este formată din 7 copii cu vârste între 1 și 13 ani și un singur părinte apt de muncă, mama, care este nevoită să meargă să lucreze ziua la tăiat lemne, pentru a câștiga bani. Au nevoie de tot ajutorul celor care îl pot oferi, indiferent că este vorba de produse alimentare sau haine.
Fundația ”Șanse egale” încurajează oamenii de afaceri și companiile- dacă au posibilitatea de a ajuta acești copii din satele izolate din zona Sucevei, să direcționeze 2% din impozitul pe venit pentru această cauză.