Autorul celui mai mare scandal de corupție din istoria marinei americane a fost prins în Venezuela. Încerca să fugă în Rusia

Leonard Francis, fostul contractor militar cunoscut sub numele de „Leonard cel Gras” care a orchestrat cel mai mare scandal de corupție din istoria marinei americane, a fost arestat marți dimineață de autoritățile din Venezuela la solicitarea Serviciului Mareșalilor din SUA, scrie CNN.

Omul de afaceri din Malaezia a fost prins în Venezuela în timp ce încerca să se urce într-un avion spre Rusia. Interpol a spus că bărbatul a intrat în țara sud-americană venind din Mexic, după o escală în Cuba, potrivit BBC.

Francis se află acum în custodia autorităților din Venezuela și oficialii guvernului american au început procedurile pentru extrădarea fugarului, a spus Mareșalul adjunct al Statelor Unite, Omar Castillo.

Agenția americană care se ocupă de asigurarea respectării legii federale a depus deja un așa numit „aviz roșu” la organizația internațională de cooperare a forțelor de poliție Interpol după ce Francis a scăpat din arest la începutul lunii, potrivit lui Castillo.

Un aviz roșu este o alertă globală prin care membrilor Interpol li se cere să aresteze preventiv un suspect căutat de autoritățile care au emis notificarea în așteptarea altor acțiuni legale, precum extrădarea.

Leonard-cel-Gras2 Zeci de oficiali ai forțelor navale americane au fost arestați pentru că au acceptat mită, sub formă de bani cash sau petreceri cu prostituate, printre altele, în schimbul redirecționării vaselor către porturi unde opera compania lui Francis. Captură foto: Facebook
Leonard cel Gras a fugit din SUA după ce și-a tăiat brățara GPS cu care era monitorizat de poliție

Cu doar trei săptămâni înainte de anunțarea sentinței, fostul contractor a scăpat din arestul la domiciliu în San Diego, după ce și-a tăiat brățara de monitorizare prin GPS agățată la gleznă.

La începutul lunii septembrie, poliția i-a făcut o vizită lui Francis după ce au descoperit niște probleme cu brățara GPS.

 » sursa: www.digi24.ro