Se crede că Marte avea acum peste 3 miliarde de ani atât de multă apă, încât să o putut fi acoperit cu un ocean cu adâncimi între 100 și 1.500…
Autor: Darie Marius
Science Ideas: Ar fi fost de acord Carl Sagan cu ideea lui Elon Musk de colonizare a planetei Marte?
Starship SN10, a treia variantă a rachetei lui SpaceX, a efectuat o lansare perfectă, urmată de o manevră reușită, dar triumful a fost de scurtă durată: a explodat la câteva…
Misiunea ”Hope” a trimis prima imagine cu Marte
Sonda Hope, prima misiune a Emiratelor Unite Arabe pe Marte, a trimis prima imagine a Planetei Roșii. Sonda a intrat pe orbita planetei Marte marțea trecută, Emiratele Unite devenind astfel…
Oase venerate ca fiind ale unuia din cei 12 apostoli sunt de fapt ale altcuiva – studiu
Fragmente osoase despre care se credea de la începutul creștinismului că i-ar aparține Sfântul Iacob cel Tânăr, unul dintre cei 12 apostoli despre care unii afirmă că ar fi fost…
Betelgeuse – Misterul unei stele gigantice care se apropie de stârșitul vieții
Betelgeuse este una dintre cele mai strălucitoare stele de pe cer, însă de la final de 2019 magnitudinea aparentă a stelei s-a estompat puternic timp de câteva luni. Steaua din…
„Descoperire incredibilă”: Alergiile și astmul ar putea fi vindecate de o proteină umană – cercetători
Cercetătorii de la Universitatea Naţională din Australia (ANU) au descoperit o proteină care ar putea combate astmul şi anafilaxia, relatează vineri agenţia Xinhua citată de Agerpres. Într-un studiu publicat joi…
Victimă colaterală: Japonezii au reținut primul satelit construit de Myanmar la bordul Stației Spațiale Internaționale
Primul satelit construit de Myanmar este ținut la bordul Stației Spațiale Internaționale ca urmare a loviturii de stat date de armata din aceasta țară, agenția aerospațială a Japoniei și o…
Noi sunete de pe Marte – Cum se aude laserul cu care Perseverance analizează rocile de pe Planeta Roșie
Perseverance a trimis noi sunete de pe Marte, de data aceasta fiind vorba de sunetul sacadat al laserului care funcționează bine și începe să analizeze rocile de pe planeta care…
Science Mysteries: Cele opt mari taine ale Pământului, de la proveniența apei și a vieții la cutremure
Când prima „Zi a Pământului” a fost marcată în calendar în 1970, geologii lucrau la ultimele detalii ale tectonicii plăcilor, modelul care explică cum a prins formă suprafața Pământului. Au…
VIDEO ”Un vis devenit realitate” Povestea unui meteorit care a căzut lângă o casă din Marea Britanie și de ce oamenii de știință sunt încântați
În seara zilei de 28 februarie s-a putut vedea o minge de foc pe cerul Marii Britanii și fragmentele unui meteorit foarte rar s-au împrăștiat. S-au păstrat și fragmente mai…
Science News: Pământul are un miez ascuns și nimeni nu știe exact ce este
O informație desprinsă parcă dintr-un roman de Jules Verne: Pământul are mai multe în adânc decât știau oamenii de știință. Noi cercetări indică un nucleu ascuns în miezul solid al…
VIDEO INTERVIU Da. România caută astronauți! Care sunt cerințele de studii și vârstă / Flaviu Răducanu despre proiectele ROSA: Am lansat un nanosatelit, iar steagul românesc este pe Ariane 6
”România este țară membră a Agenției Spațiale Europene (ESA) și, prin urmare, atunci când vedem o misiune de la ESA, de exemplu când a fost lansată racheta Ariane din Guyana…
Oamenii de Neanderthal au dispărut din nordul Europei mult mai demult decât se credea – studiu
Dispariția omul de Neanderthal s-ar putea să se fi petrecut mult mai repede decât se credea, arată o reanalizare a unor fosile descoperite într-o peșteră din Belgia. Subiectul este unul…
Două treimi din pădurea tropicală au fost degradate sau distruse la nivel mondial (ONG)
Oamenii au degradat sau distrus aproximativ două treimi din suprafaţa originală a pădurii tropicale din lume, arată noi date ce trag un semnal de alarmă asupra faptului că această barieră…
A fost descoperit coiful unui soldat care acum 2.500 de ani a luptat împotriva perșilor
În Israel a fost descoperit coiful ce a fost purtat acum 25 de secole de un războinic care probabil a luptat contra perșilor în Mediterană. Coiful este din bronz și…
VIDEO NASA publică o filmare spectaculoasă facută de roverul Perseverance pe Marte
NASA a lansat luni un videoclip spectaculos cu aterizarea roverului său Perseverance, primul de acest gen, după ce misiunea a ajuns cu bine pe Marte joi în căutarea vieții. Cu…
NASA a trimis cinci rovere pe Marte. Când ne putem aștepta la o misiune cu echipaj uman?
Odată cu amartizarea sa impecabilă de joi, Perseverance a devenit al cincilea rover al NASA care a ajuns pe Marte. Deci când ne putem aștepta în sfârșit să se materializeze…
Câinii au ajuns împreună cu primii oameni pe continentul nord-american (studiu)
Câinii au însoțit primii oameni în drumul lor spre continentul nord-american, este concluzia la care au ajuns cercetătorii după ce au descoperit resturile unei canide vechi de peste 10.000 de…
Celebrele trucuri de memorie ale lui Sherlock Holmes sunt într-adevăr eficiente (studiu)
EXCLUSIV. Ce legături există între senatorul ”Mamba” și tentativa de ”cosmetizare” a Legii jocurilor de noroc?! Deocamdată, inițiativa – pe filieră PNL – a primit aviz negativ de la Consiliul…
De ce auzul omului de Neanderthal arată că era mult mai evoluat decât s-a crezut. ”Daca i-ai asculta vorbind în spatele unei perdele, ai crede că sunt doi străini”
Neanderthalienii aveau un sistem auditiv la fel de bun ca al nostru, potrivit unui studiu științific, care consideră că sunt dovezi suplimentare că vărul lui Homo sapiens avea o capacitate…