Japonia: Cireșii din Kyoto nu au mai înflorit atât de devreme de acum 1200 de ani

​Este celebră perioada de primăvară în care în Japonia înfloresc cireșii, dar anul acesta, după o lună martie excepțional de caldă, cireșii din Kyoyo au atins momentul maxim de înflorire…

SUA vor fi invadate de un roi imens de cicade, fenomen ce are loc odată la 17 ani

Pentru patru milioane de americani, luna mai a acestui an va fi una foarte zgomotoasă. După 17 ani petrecuţi în subteran, roiurile de cicade periodice vor ieşi la suprafaţă în…

Cercetătorii au măsurat miezul planetei Marte şi au descoperit că este mult mai mare decât credeau până acum

Oamenii de ştiinţă au măsurat pentru prima dată în mod direct miezul unei alte planete, prin intermediul misiunii InSight a NASA pe Marte, şi au descoperit că nucleul Planetei Roşii’…

Astronomii au obținut în premieră o imagine cu câmpul magnetic al unei găuri negre

În primăvara lui 2019 a fost prezentată prima imagine a unei găuri negre, iar momentul chiar a fost unul istoric, mai ales că datele de la opt telescoape uriașe de…

Ce mesaje am trimis până acum extratereștrilor? De la dublul helix la klingoniană și Doritos

VIDEO Protestele din Belarus, împiedicate de poliție / Zeci de persoane au fost arestate, printre care și jurnaliști Sursa informației: hotnews Publicat la data de 27-03-2021 Naționala Germaniei mai pierde…

Apophis: Asteroidul botezat după zeul egiptean al răului şi distrugerii nu va prezenta niciun pericol pentru Terra cel puțin un secol de acum înainte

Temutul Apophis, asteroidul botezat după zeul egiptean al răului şi distrugerii, nu va prezenta niciun pericol de coliziune cu Terra pentru cel puțin 100 de ani de acum înainte, au…

O operă de artă integral digital creată de robotul umanoid Sophia a fost vândută cu aproape 700.000 de dolari

O operă de artă digitală creată de robotul umanoid Sophia a fost vândută joi la o licitație pentru 688.888 de dolari sub forma unui token non-fungibil (NFT), relatează Reuters și…

Mini – elicopterul Ingenuity a dus pe Marte și o bucățică de istorie a aviației

Elicopterul Ingenuity al NASA, care cel devreme pe 8 aprilie va încerca să facă un zbor pe Marte, poartă o mostră de istorie a aviației fiindcă a dus cu el…

Un experiment CERN pune în discuție modelul standard al fizicii particulelor

Un experiment efectuat la Centrul European de Cercetare Nucleară (CERN) pune sub semnul întrebării modelul standard al fizicii particulelor, care descrie modul în care funcționează Universul nostru în infinitul mic,…

Elicopterul Ingenuity va face primul zbor pe Marte cel devreme la 8 aprilie

NASA a anunțat că mini-elicopterul Ingenuity va încerca pentru prima oară să se ridice la sol în atmosfera marțiană pe 8 aprilie, până atunci urmând să fie pregătit momentul și…

NASA își testează din nou megaracheta SLS pentru misiunea pe Lună

NASA avea programat joi să își testeze Racheta Space Launch System (SLS- Sistemul de Lansare în Spațiu), care va duce într-o zi astronauții pe Lună, după un test anterior întrerupt…

Ninge cu plastic în Siberia? Cercetătorii ruși încearcă să afle răspunsuri

Oamenii de știință ruși încearcă să înțeleagă amploarea unei potențiale amenințări la adresa mediului în Siberia: zăpada poluată cu particule de microplastic care se topesc și se infiltrează apoi în…

Mini – elicopterul Ingenuity de pe Marte ar putea să zboare prima oară la început de aprilie

Echipa de la NASA a ales locul unde mini-elicopterul Ingenuity va încerca pentru prima oară să zboare – și astfel să facă istorie – pe Planeta Roșie. A fost ales…

Science Weekend: Cine ar fura un telescop spațial? „Sperăm că pirații n-o vor face”, spune un astrofizician

Noul telescop spațial al NASA a avut un drum greu. Menit să fie cel mai puternic de felul său, un demn succesor al lui Hubble, a avut toate problemele posibile:…

Un asteroid de dimensiuni mari va trece azi pe lângă Pământ, la peste 2 mil km distanță / Nu există riscul unei coliziuni

Emeric Ienei implineste azi 84 de ani! De ce este unic in istoria fotbalului romanesc Sursa informației: ziare.com Publicat la data de 22-03-2021 Marcel Ciolacu anunță că merge la biserică…

Carnea și omul – O istorie a consumului și a interdicțiilor

​Oamenii consumă carne din cele mai vechi timpuri, iar relația omului cu carnea a fost una complicată. Carnea are un gust mai bun decât alte alimente și a ajutat oamenii…

De ce echinocțiul de primăvară este o zi specială – De la tradiții despre moarte și reînviere, până la un moment special în astronomie

Echinocțiul de primăvară marchează venirea primăverii din punct de vedere astronomic și durata zilei o depășește pe cea a nopții. Multe tradiții populare din vechime sunt legate de această perioadă…

​VIDEO Opt minute de foc – NASA a efectuat cu succes testul static cu motoarele rachetei gigantice SLS

​NASA a efectuat cu succes joi teste statice cu cele patru motoare ale rachetei SLS care peste câțiva ani ar trebui să ducă astronauți pe Lună. Testele din ianuarie au…

Bacterii necunoscute științei descoperite pe Stația Spațială Internațională / Cum au ajuns acolo și care este importanța acestei descoperiri

Lumea speciilor bacteriene și fungice care trăiesc printre noi este în continuă creștere – și aceasta nu este o excepție în mediile cu gravitate redusă, cum ar fi Stația Spațială…

FOTO Arheologii au descoperit un nou manuscris biblic la Marea Moartă pentru prima dată în ultimii 60 de ani

Arheologii israelieni au descoperit o comoară de noi artefacte în peșterile din apropierea Mării Moarte, printre acestea numărându-se un nou text biblic, o premieră în ultimii 60 de ani, anunță…