ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice sumă este binevenită. Doamne, ajută!
Amintim că, vineri, 4 iunie, „Asociația Calea Neamului”, precum și alte organizații patriotice partenere au sărbătorit la Sfântu Gheorghe împlinirea a 101 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, tratat prin care Ungaria a renunțat la toate drepturile și titlurile asupra teritoriilor vechii monarhii austro-ungare, recunoscând noile frontiere ale României și, implicit, Unirea Ardealului cu Regatul României.
După ce aproximativ 200 de persoane au marcat, așadar, împlinirea a 101 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, pe ansamblul statuar „Mihai Viteazul” din centrul municipiului au apărut însemne maghiare, care includ un steag roșu-alb-verde, plasate chiar sub coada calului. Incidentul a fost semnalat de Mihai Tîrnoveanu, președintele Asociației „Calea Neamului”:
„Soclul Statuii Voievodului Mihai Viteazu din Sfântu-Gheorghe profanat, vopsit cu steagul Ungariei. Probabil au lucrat noaptea, pe furiș, după manifestarea solemnă a românilor din centrul orașului…asta e replica lor provocatoare! Solicităm organelor de anchetă să-i găsească pe făptași și Primăriei să înlăture grabnic urmele jalnice ale profanării”, potrivit Agerpres.
Monumentul a fost, în final, curățat de angajații societății de salubritate, actul de profanare fiind condamnat, atât de Primăria Sfântu Gheorghe, cât și de Prefectura Covasna. Inspectoratul Județean de Poliție Covasna a raportat că patru adolescenți ar fi participat la vandalizarea grupului statuar, iar din informațiile noastre, cei patru tineri ar fi etnici maghiari.
Iată comunicatul Inspectoratului Județean de Poliție Covasna, citat de Agerpres:
„În urma unor activități investigative, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe – Biroul de Investigații Criminale au identificat patru tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 17 ani, bănuiți de faptul că, în noaptea de 4 spre 5 iunie 2021, s-ar fi deplasat la grupul statuar Mihai Viteazul din municipiul Sfântu Gheorghe, iar doi dintre aceștia ar fi vopsit și inscripționat părți ale grupului statuar, dislocând, totodată, mai multe plăci de marmură din partea dreaptă a soclului, timp în care ceilalți doi ar fi asigurat locul faptei, pentru a nu fi surprinși. Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere„