Asociaţia Forţa Fermierilor: Vânzările producătorilor români din centrele comerciale s-au prăbuşit cu 50%

Producătorii români care vând în centrele comerciale şi în supermarketurile din incinta acestora au înregistrat o diminuare a vânzărilor cu 50% din cauza scăderii numărului de cumpărători, susţin reprezentanţii Asociaţiei Forţa Fermierilor, într-un comunicat, scrie Agerpres.

Astfel, Asociaţia Forţa Fermierilor, în numele producătorilor agroalimentari din România, solicită Guvernului să oprească discriminarea la care sunt supuşi cei care livrează hrană românească în supermarketuri, prin adoptarea unei politici unitare privind accesul consumatorilor în retail, în condiţiile pandemiei de COVID-19.

„În prezent, apreciem că se aplică în prezent un dublu standard în ce priveşte condiţiile de acces ale consumatorilor: în cazul supermarketurilor din cadrul marilor centre comerciale de tip mall este obligatoriu pentru consumatori să prezinte certificatul verde, iar în cazul supermarketurilor unde accesul este direct nu există această obligativitate”, se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii asociaţiei susţin că, în cursul ultimelor luni, au primit numeroase sesizări din partea producătorilor agroalimentari care vând hrană românească în supermarketurile din mall-uri că vânzările lor s-au prăbuşit, în unele cazuri cu 50%, din cauza scăderii numărului de cumpărători.

„Pe baza informaţiilor obţinute de la membrii Asociaţiei Forţa Fermierilor, apreciem că majoritatea produselor alimentare româneşti din supermarketuri se vând prin retailul din centrele comerciale, în cazul magazinelor de sine stătătoare, această pondere este mult mai mică”, se mai precizează în comunicat.

Reprezentanţii asociaţiei susţin că „prin aplicarea acestei discriminări la adresa consumatorilor privind modul de acces în magazinele care vând produse alimentare, producătorii români sunt afectaţi dramatic, în schimb consumul de produse din import şi din comerţ intracomunitar nu este influenţat semnificativ”.

„Cine are interesul să pună pe butuci sectorul agroalimentar autohton, atât de afectat în ultimii ani de multiple crize? Producătorul român luptă cu creşterea preţurilor la îngrăşăminte, la energie electrică,

 » sursa: www.replicaonline.ro