O asistentă de la Spitalul din Ineu, Arad, a murit vineri, pe Secţia ATI a unităţii medicale, unde era tratată pentru COVID-19. Colegii medici ai femeii spun că evoluţia bolii a fost „galopantă”, deşi nu avea alte afecţiuni medicale cunoscute şi nicio zi de concediu medical în cei 30 de ani de activitate.
Managerul Spitalului Orăşenesc Ineu, Monica Mang, a declarat, pentru Agerpres, că asistenta a fost confirmată infectată cu SARS-CoV-2 în 4 noiembrie.
„Soţul său a fost primul care s-a infectat şi a fost internat la noi în spital, în timp ce colega noastră a rămas acasă în izolare, iniţial fiind asimptomatică. În 3 noiembrie s-a simţit foarte rău şi a cerut testare, astfel că o ambulanţă a fost trimisă acasă pentru recoltare de probe. Totuşi, pentru că se simţea tot mai rău, seara a venit la noi în Urgenţă şi am constatat că avea saturaţie mică, de 80, aşa că am trimis-o la Urgenţe în Arad, iar a doua zi când a venit confirmarea că este pozitivă, am adus-o la Ineu şi am internat-o la Terapie Intensivă. Deşi a beneficiat de schema completă de tratament, a avut o evoluţie galopantă a bolii”, a spus Monica Mang.
Ea a adăugat că asistenta nu avea comorbidităţi.
„În toţi cei 30 de ani în care a lucrat la noi în spital, nu a fost o dată bolnavă şi nu a avut o zi de concediu medical. Nu avea alte afecţiuni, cu atât mai mult toţi colegii suntem şocaţi că am pierdut-o din cauza acestui nou virus. Este greu să vezi cum un coleg îţi moare pentru că nu îl poţi ajuta”, a spus Mang.
Managerul a mai spus că alte 17 cadre medicale sunt infectate cu SARS-CoV-2 în prezent,