Arafat, despre relaxarea din București: Alte orașe din țară nu au avut creșteri mari aplicând aceste reguli

Coronavirusul poate fi ținut sub control dacă sunt respectate regulile, inclusiv în condițiile „micii relaxări” din București, având în vedere că de luni se deschid, la capacitate de 30%, restaurantele și instituțiile culturale, spune șeful DSU, Raed Arafat. El a dat exemplul altor mari orașe, unde această măsură nu a dus la o creștere mare a ratei de infectare.

„S-a așteptat 48 de ore, avem 3 zile de descreștere în București și s-a luat decizia – care este reversibilă și oricând poate fi întoarsă dacă începe din nou creșterea. S-a evitat să se deschidă începând cu acest weekend tocmai ca să se evite aglomerația în restaurante, în malluri, până nu vedem cum va evolua și în cursul săptămânii viitoare”, a explicat el la Digi24.

„Bineînțeles, în baza analizei epidemiologice, dacă se vine cu alte propuneri de modificare a hotărârii de Guvern și Comitetul Național pentru Situații de Urgență și Guvernul adoptă aceste modificări, atunci clar, regulile pot să se schimbe, dar numai în urma acestor modificări”, a continuat Arafat.

1În baza faptului că există scădere 3 zile la rând și s-a atins aproape 2,5 (incidența, n.r.) și activitățile care se reiau sunt limitate – vorbim de capacitate de 30%, nu vorbim de nunți, nu vorbim de botezuri, nu vorbim de mese festive – dacă se respecă toate regulile, masca în teatre, în cinematografe, distanțele, procentul de 30% în restaurante, atunci putem ține situația mai departe sub control.

Toate orașele din țară care au trecut de la pragul de peste 3 la pragul de sub 3 au luat aceleași măsuri și au fost orașe mari din țară care au avut totul închis și care, când au trecut la sub 3, au deschis și nu am avut creșteri foarte mari aplicând aceste reguli în orașele respective în urma deschiderii”,

 » sursa: www.digi24.ro