La o săptămână de la startul campaniei de vaccinare în țara noastră, apar primele nemulțumiri. Sunt medici care spun că s-au programat pentru a primi serul, dar fie au fost anunțați că nu mai există vaccin, fie că încă nu sunt funcționale toate centrele. Coordonatorul campaniei, Valeriu Gheorghiţă, recunoaște că au fost unele probleme, dar anunță că de luni aproape toate centrele de vaccinare din prima etapă vor fi deschise.
Un medic oftalmolog din Bucureşti, care are un cabinet privat, spune că încearcă să se vaccineze din 31 decembrie şi până acum nu a reuşit.
„Am constatat că nu există nicoo legătură între platforma de înregistrare pentru vaccinare și realitate. Astfel, în 31 decembrie am avut o primă programare, care nu a fost reală. După patru ore de chin al unei prietene geniale, a reușit să mă înscrie în program, să facă această programare la Sf. Ștefan. Când am sunat acolo, cu un sfert de oră înainte de programare, mi s-a spus că ei nu știu nimic și că nu sunt centru de vaccinare, că nu au vaccin și că nu fac niciun vaccin. Ăsta a fost primul eșec”, a povestit pentru Digi24 Mirela Ionescu, medic oftalmolog.
„Fiind înainte de ora programării, am reușit să anulez programarea în sistem și am făcut o altă programare, la Spitalul Universitar, pe 2 ianuarie, la ora 14:00. Când am ajuns la Spitalul Universitar, cu 20 de minute mai devreme, portarul nu m-a lăsat să intru, spunându-mi că vaccin nu mai este”, a relatat medicul.
„Nu mai avem vaccin”
Un caz asemănător este la Timişoara. Ana Maria Vija are 35 de ani și lucrează ca farmacist. În ultimele zile ale lui 2020 s-a programat pentru 1 ianuarie la un centru din oraș.
„A doua zi am primit un mesaj de la un reprezentant al spitalului spunându-mi că din păcate în data de 1 ianuarie nu sunt disponibile nici doze și nici personal nu este disponibil pentru vaccinare.Pe site apar disponibile mii de locuri în fiecare zi,