Antonio Andrușceac (AUR), la Bruxelles: Suntem alături de românii din diaspora

Deputatul AUR Antonio Andrușceac a răspuns apelului făcut de către filiala Alianței pentru Unirea Românilor din Belgia și a efectuat o vizită la Bruxelles, unde a avut o întrevedere cu românii stabiliți în această țară. Cu ocazia acestei vizite, parlamentarul și-a propus să înțeleagă mai bine problemele cu care se confruntă comunitățile de români stabiliți în străinătate.

În cadrul întâlnirii cu reprezentanții AUR Belgia, am discutat despre problemele întâmpinate de cetățenii români în relația cu Ambasada și Consulatul, despre nevoia respectării contractelor de muncă, despre repatrierea decedaților, precum și despre echivalarea unor diplome care încă nu sunt recunoscute în Belgia. În consecință, am luat act de toate aceste aspecte și am discutat cu doamna Ambasador la Bruxelles pentru a găsi căi de rezolvare”, a declarat Andrușceac.

Ar putea fi o imagine cu 10 persoane, persoane în picioare şi interior
Facebook: Antonio Andrușceac

Deputatul AUR a mai spus că, pe lângă acțiunile întreprinse până acum, va depune o serie de interpelări și întrebări parlamentare către MAE, având în vedere că multe dintre aceste probleme pornesc de la nivelul Ministerului de Externe.