Interesul României este ca investiţia în perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră să demareze în anul 2022, altfel gazele de acolo îşi vor pierde valoarea, a declarat, joi, Sorin Gal, director în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM).
Sorin Gal
El a participat la dezbaterea online „Decizii pentru noua economie: politici publice mai bune pentru sectorul de petrol şi gaze”, organizat de România Durabilă şi EM360 Group.
Gal a fost întrebat ce se va întâmpla dacă investitorii din Marea Neagră nu iau decizia de a investi în proiectul Neptun Deep.
„Nu ştim dacă se va lua sau nu decizia de investiţii. Noi avem un acord petrolier amendat prin acte adiţionale unde sunt sancţiuni pentru acest fapt. Este adevărat că cei de la ExxonMobil şi OMV Petrom au venit cu o solicitare în cursul anului 2020 prin care solicitau o prelungire a declarării comercialităţii zăcământului. Deocamdată, ea este în analiză la noi şi până în martie 2022 probabil că vom vedea ce se întâmplă”, a spus Gal.
Dacă se va finaliza tranzacţia prin care Romgaz va deveni titular cu 50% din acţiuni şi operatorul proiectului, discuţiile vor fi purtate cu Romgaz, în caz contrar vor continua cu actualii titulari, a susţinut el.
În prezent, ExxonMobil şi OMV Petrom sunt parteneri egali în proiectul de mare adâncime Neptun Deep, unde explorările au relevat zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi. Spre comparaţie, România a produs anul trecut 9,2 miliarde de metri cubi.
„La discuţiile avute cu cei doi parteneri din proiectul Neptun Deep, le-am explicat foarte clar că statul este interesat ca această investiţie să demareze în anul 2022, pentru că va dura încă trei ani până la extracţia unei cantităţi semnificative de gaz,