@Petru Cojocaru
Growceanu, grup de business angels axat pe investiții în startupuri, îl numește Community Manager pe Andrei Cosmin Munteanu (32 de ani), fost manager tehnic Continental. În acest rol, Andrei se va ocupa de dezvoltarea portofoliului de startupuri Growceanu și managementul relației acestora cu investitorii.
Andrei Cosmin Munteanu a absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnice Timișoara și are 9 ani de experiență în software, dobândită în cadrul echipei Continental, unde a debutat ca software tester, devenind apoi SCRUM Master și Team Leader, responsabil cu coordonarea tehnică a echipei de testare din Germania, India și România (15-20 de oameni) și coordonarea administrativă a echipei din Timișoara (6-7 oameni).
În paralel, Andrei a susținut activ comunitatea locală de startupuri tech, înființând Asociația Learn, Build and Share, a organizat evenimente cu notorietate, precum Startup Weeekend sau Startup Survivor și a fondat Cowork Timișoara, ca spațiu suport pentru antreprenorii din domeniul tech.
„Ne bucurăm să îl avem în echipa noastră executivă pe Andrei. Backgroundul său în software, alături de experiența dobândită în cei peste 6 ani în care a susținut comunitatea de antreprenori tech din Timișoara, aduc valoare echipei noastre de growceni. Grupul Growceanu crește, extindem în continuare echipa și ne propunem să ne conectăm cu mai multe startupuri valoroase și mai mulți investori”, spune Ciprian Man, Angel Keeper la Growceanu.
„Sunt încântat să mă alătur echipei Growceanu. Aștept cu nerăbdare să dezvoltăm împreună proiecte complexe de susținere a antreprenorilor și sunt convins că împreună vom fi un pilon puternic pentru comunitatea de tech startups din Timișoara, din țară și din regiune. Cu ajutorul startupurilor tech vom putea face schimbări fundamentale în modul în care sunt abordate acum diverse probleme, în modul în care ne îmbunătățim viața (ex: HealthTech) etc.