Prima etapă din calendarul de dublare a alocațiilor pentru copii a intrat în vigoare luna trecută, ceea ce înseamnă că în septembrie copiii vor lua prima alocație majorată.
Astfel, începând cu luna august 2020, alocația de stat se majorează, după cum urmează: • pentru copiii între 2 și 18 ani va crește de la 156 de lei la 185 de lei, cu 29 de lei în plus față de suma primită până acum.• pentru copiii din grupa de vârstă 0 – 2 ani va crește de la 311 la 369 de lei, adică 58 de lei în plus.• pentru cei cu handicap, cuantumul va crește de la 311 la 369 de lei, tot 58 de lei în plus.
Majorarea a intrat în vigoare la 1 august 2020, însă sumele vor fi încasate în septembrie. Creșterea de 20% pentru cei 3,6 milioane de copii înseamnă pentru bugetul statului aproape 4 miliarde de lei.
Conform calendarului de majorare, în 2021 sunt prevăzute două creșteri, în ianuarie și în iulie, iar cuantumurile vor crește la 242 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, respectiv 484 de lei pentru copiii între 0-2 ani și pentru cei cu handicap.
Până la sfârșitul anului 2022, alocațiile ar urma să ajungă, în etape, la 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani și la 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani pentru copiii cu handicap.