Allegria e mai mare! Restaurantul din centrul Oradiei are de-acum crama „Juan de Dios” şi pizza ca-n Napoli (FOTO / VIDEO)

Allegria, cochetul restaurant din centrul Oradiei, amenajat în clădirea fostului complex al ordinului călugărilor mizericordieni, are, de astăzi, o întindere mai mare, precum şi o ofertă mai bogată.

La Allegria a fost inaugurată o cramă, botezată „Juan de Dios”, cu vinuri alese şi premiate, dar şi cu şampanii şi coniacuri, iar în meniu a fost introdusă şi pizza, dar nu de oricare, ci făcută în stil autentic, din ingrediente italieneşti de aleasă calitate.

Restaurant cu istorie

Restaurantul Allegria, situat la intersecţia străzilor Republicii şi Snagovului, a fost inaugurat în 2015 după reabilitarea unei părţi a fostului complex al ordinului călugărilor mizericordieni ajunşi în Oradea, imobil aflat acum în proprietatea Episcopiei Romano-Catolice, care cuprinde şi un muzeu al Farmaciei, fiindcă acolo a funcţionat fără oprire, timp de 250 de ani, o farmacie, botezată iniţial Apotecha Rodia. 

Soţii Mircea şi Carmen Popa au lansat atunci un concept nou de restaurant pentru Oradea, dând o importanţă deosebită moştenirii istorice a locului şi comandând restaurarea unor părţi ale imobilului, între care şi a unor picturi figurative.

În 2021, când au decis să extindă Allegria, adăugându-i în subsolul clădirii o cramă, proprietarii au decis să celebreze din nou istoria imobilului. Astfel, noua cramă poartă denumirea „Juan de Dios”, după călugărul portughez, născut în 1495, care a întemeiat ordinul mizericordienilor.

După o viaţă plină de peripeţii – ca cioban, militar, salahor -, Juan a fost impresionat de o predică a fericitului Ioan de Avila, iar astfel a decis să se dedice îngrijirii săracilor şi bolnavilor, inclusiv prin înfiinţarea de spitale în mai multe ţări, fiind canonizat în 1690 cu numele Juan de Dios. În traducere, Ioan al lui Dumnezeu.

Lumea vinurilor

Noua cramă din Oradea are un design special,

 » sursa: ebihoreanul.ro