Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus un proiect de lege ce vizează reforma sistemului medical din România și implementarea programului „Alexandru Pesamosca”.
Proiectul de lege privind implementarea programului „Alexandru Pesamosca” face parte din lista de priorități pe care AUR a anunțat-o la începutul sesiunii parlamentare.
Prin implementarea acestui program, AUR își propune susţinerea financiară a investiţiilor private în extinderea, construcţia şi/sau înfiinţarea, amenajarea şi dotarea de unități sanitare constituite și organizate conform legii.
Potrivit proiectului, susţinerea financiară constă atât într-un ajutor nerambursabil privind o parte din cheltuielile eligibile, cât şi în garantarea de către stat a unei părţi din creditul utilizat de către investitor pentru extinderea, construcţia, şi/sau înfiinţarea, amenajarea şi dotarea de unități sanitare şi se repartizează astfel:
a) ajutor nerambursabil de până la 5.000.000 euro din cheltuielile eligibile, pentru extinderea, construcţia şi/sau înfiinţarea, amenajarea şi dotarea de unități sanitare, plătit investitorului după terminarea lucrărilor şi obţinerea autorizaţiei de funcţionare provizorie de la Ministerul Sănătății, în baza documentelor justificative;
b) garanţie în numele şi contul statului prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și prin Fondul Român de Contragarantare, de maximum 50% din valoarea creditului contractat de investitor, excluzând dobânzile şi comisioanele aferente, cu condiţia ca aceste credite să finanţeze exclusiv cheltuieli eligibile aferente proiectului, în cazul în care acesta apelează la finanţarea integrală sau parţială a acestor cheltuieli prin creditare.
În această categorie intră atât creditul-punte acordat pentru finanţarea ajutorului nerambursabil, cât şi creditul de co-finanţare, acordat pentru finanţarea cheltuielilor eligibile neacoperite de ajutorul nerambursabil.
Prin implementarea programului „Alexandru Pesamosca”, AUR își propune să aducă o serie de îmbunătățiri în sistemul de sănătate, printre care asigurarea sănătății populației și medicina preventivă, diagnosticul precoce și managementul integrat al bolilor cronice, tratamentul și recuperarea rapidă pentru bolile acute, atât în spital, cât și în afara lui, și creșterea calității serviciilor medicale și educația personalului.