Alertă cu bombă la nunta liderului AUR, George Simion (VIDEO)

Polițiștii și agenții SRI au făcut, verificări, sâmbătă, ca urmare a unei amenințări cu bomba la nunta liderului AUR, George Simion, cu tânăra Ilinca Munteanu, organizată în comuna Măciuca, din Vâlcea, în stil populist, cu mii de persoane – dintre care multe care n-au relații de prietenie și sau rudenie cu mirii -, invitate la o petrecere câmpenească și încurajate să poarte ii și costume populare românești. 

Potrivit G4media.ro, Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat cu privire la faptul că, în incinta unui complex, în comuna Măciuca, a fost amplasată o bombă. La fața locului s-au deplasat polițiștii din Vâlcea și pirotehniștii din cadrul Serviciului Român de Informații, pentru efectuarea de verificări.

Amenințarea a fost trimisă de pe adresa de email [email protected] către IPJ Brăila, IPJ Ialomița și către adresele unor jurnaliști. 

Inițial, s-a speculat că ar putea fi evacuați invitații și alaiul, însă acest lucru nu s-a întâmplat, relatează news.ro. 

După cununia religioasă – oficiată de un sobor format din zeci de preoți și condus de Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie și ÎPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului – George Simion a spus că nu crede că amenințarea este reală. „Vă dați seama. Ce bombe? Bombe în capul lor. Mai cred că pot să ne conducă cum ne conduc de 32 de ani, cu frică. Noi ne vedem de nuntă liniștiți”, a declarat Simion, conform Hotnews.ro. 

(sursa foto: Facebook / George Simion)

Mirele poartă un costum popular românesc, iar mireasa o rochie albă cu detalii care amintesc de portul popular. De altfel, toți participanții – care au fost chemați să meargă la petrecerea „românească” indiferent dacă îi cunosc pe miri sau nu și au primit brățări de intrare – au fost îndemnați să poarte ii sau alte piese tradiționale de îmbrăcăminte. 

 » sursa: ebihoreanul.ro