Italia va organiza alegeri anticipate pe 25 septembrie, după ce preşedintele Sergio Mattarella a dizolvat parlamentul în urma demisiei premierului Mario Draghi, transmit dpa şi Reuters.
Data alegerilor a fost anunţată într-o şedinţă a Consiliului de Miniştri la Roma, au relatat agenţiile italiene ANSA şi Adnkronos, citând participanții la reuniune.
Draghi, care va rămâne premier interimar, i-a mulţumit preşedintelui Mattarella pentru încrederea acordată.
„Trebuie să fim foarte mândri de munca pe care am depus-o în numele preşedintelui Republicii în serviciul cetăţenilor”, a declarat Mario Draghi, citat de Agerpres.
„Trebuie să ne ocupăm de urgenţe legate de pandemie, războiul din Ucraina, inflaţie şi costul energiei”, le-a mai spus Draghi membrilor cabinetului.
El a mai afirmat că guvernul trebuie să implementeze Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), prin care Italia accesează miliarde de euro din fondul post-pandemie al Uniunii Europene în schimbul unor reforme.
Premierul italian Mario Draghi a demisionat joi după ce nu a obţinut susținerea pe care o dorea în cursul unui vot de încredere miercuri în Senat. Draghi a afirmat în mai multe rânduri că nu ar rămâne în funcţie decât dacă ar avea o largă susţinere.
Chiar dacă Draghi (74 de ani) a câştigat miercuri seara în parlamentul de la Roma cu 95 de voturi favorabile şi 39 împotrivă, cele trei mari partide – Forza Italia, partidul de dreapta condus de fostul premier Silvio Berlusconi, Liga, formaţiunea de extrema dreaptă a liderului populist Matteo Salvini şi formaţiunea populistă Mişcarea 5 Stele (M5S) nu au participat la vot.
Comisarul european al economiei, Paolo Gentiloni, a considerat „iresponsabile” miercuri partidele coaliţiei de unitate naţională în Italia, care l-au abandonat pe şeful guvernului Mario Draghi cu riscul de a „provoca o furtună”.„Ne temem că urmează luni dificile,