Războiul PNL – PSD pune în pericol educația copiilor din Perieți (Ialomița), a constatat senatorul AUR Adrian Costea, după ce a participat la ședința Consiliului Local din această localitate.
Costea a declarat că școala din Perieți nu a primit finanțare de la bugetul local, din motive politice. Actualul director al școlii din localitate, Adrian Merlea, a fost primar al comunei în perioada 2016-2020. Războiul politic dintre PNL și PSD nu are ce să caute în administrația publică a unei comune ialomițene, subliniază senatorul AUR.
„Am asistat astăzi, 19 august, la ședința Consiliului Local din Perieți, la invitația directorului școlii din localitate, Adrian Merlea, fost primar al comunei în perioada 2016-2020. Acesta mi-a sesizat că actualul primar preferă să mențină subfinanțarea școlii, situație care a debutat de la preluarea mandatului, invocând faptul că școala se poate susține din arendarea unor terenuri agricole (circa 40 000 lei pe an).
Până în prezent, școala nu a primit finanțare de la bugetul local. Conform Legii învățământului din 2011, finanțarea complementară se efectuează în funcție de necesitățile de cheltuieli ale unității de învățământ preuniversitar de stat la propunerea unităților de învățământ preuniversitar de stat, iar fondurile se alocă de către finanțatori – bugetul de stat, bugetul local, agenții economici – la cerere, pe baza unor documente justificative privind necesarul acestor cheltuieli. Până la acest moment, școala din Perieți s-a remarcat pe plan județean ca fiind una care oferă condiții demne de mediul urban. Prin urmare, o răzbunare politică în detrimentul celor 350 de elevi ai Școlii Gimnaziale Perieți”, a scris Adrian Costea pe pagina sa de socializare.