România Educată, proiectului președintelui Klaus Iohannis, este un eșec. Situația nici putea arăta altfel, ținând cont că de o bună parte a acestui proiect s-a ocupat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, cel care îi apără pe plagiatorii notorii.
În loc să pună bazele unui sistem educațional de calitate atât de necesar dezvoltării economice a României, politicienii au reușit să îngroape școala de tot. „Abandonul școlar a ajuns la cote alarmante în România, din școala primară până la universitate. Cea mai mare rată de abandon școlar este la începutul și la finalul ciclului de învățământ, la clasele pregătitoare și a V-a, în ciclurile primar și gimnazial, iar cel mai intens fenomen de abandon școlar este în mediul rural, unde peste 23% dintre elevii intrați în școală acum 8 ani abandonaseră școala până la terminarea gimnaziului”, a punctat deputatul AUR Adrian Axinia.
Având în vedere lipsa de transparență și situația gravă în care se află educația din România, Axinia solicită ministrului Cîmpeanu să clarifice următoarele aspecte.
- Care este stadiul de realizarea proiectului “România educată”?
- In ce fază se află proiectul?
- Care este agenda de lucru a proiectului “România educată”?
- Dacă există dificultăți și blocaje în realizarea proiectului “România educată”, care sunt acelea?
Proiectul „România Educată” a început în anul 2016 și a fost structurat în următoarele trei etape:
- Prima etapă (2016-2017) a presupus o serie de activități, precum opt consultări cu privire la viziunea și obiectivele de țară pentru educație (dezbateri regionale), dezvoltarea și diseminarea unui chestionar online, 35 de evenimente de consultare organizate de terți;
- A doua etapă (2017-2018) a pornit de la elementele de viziune identificate în etapa anterioară, pentru a continua consultarea cu privire la strategia pentru educație la orizontul anului 2030;
- A treia etapă (2018-2021) a presupus dezbaterea publică a rezultatelor proiectului pentru a putea oferi României o viziune de țară cu obiective agreate pentru educație la orizontul 2030, o strategie unitară și un set de propuneri de politici publice pe temele desemnate ca fiind prioritare în cadrul proiectului.
Operaționalizarea Proiectului a fost inclusă ca angajament în Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024.