Centru multicultural nou și investiții în infrastructura rutieră și în spații verzi, în orașul Moldova Nouă, din județul Caraș-Severin – explică ADR Vest Timișoara.
Toate acestea se vor realiza prin proiectul „Îmbunătățirea calitătii vieții populației în orașele mici și mijlocii din România, din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020”, al cărui contract de finanțare a fost semnat în 29 decembrie 2021.
Proiectul, în valoare de 24,4 milioane de lei, dintre care 22,8 milioane – fonduri nerambursabile, va avea două componente.
Prima prevede extinderea teatrului de vară prin înființarea și dotarea unui Centru Multicultural cu sală de spectacole, amfiteatru, bibliotecă, muzeu, săli de curs, ateliere, spații administrative și spații recreative exterioare.
Centrul va fi dotat atât cu mobilier și echipamente pentru organizarea de spectacole și alte activități recreative, cât și cu echipamente IT și de birou.
Cea de-a doua componentă prevede lucrări de reabilitare realizate la strada Dunării, în lungime de aproape 1,5 km şi la strada Port, cu lungime de 165 m, precum și reabilitarea trotuarelor aferente. În plus, se va realiza o pistă de biciclete în lungime de 1,5 km.
Tot în cadrul acestei componente, se vor amenaja spații verzi adiacente Centrului Multicultural, pe o suprafață de peste 11.000 mp, vor fi realizate alei pietonale și carosabile, spații de joacă pentru copii, iar zona va fi dotată cu mobilier urban, cișmele de apă și fântâni.
Proiectul are o durată de implementare de 24 de luni și este realizat prin Axa prioritară 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii.
Comentarii
comentarii