Adevăratul motiv din cauza căruia Mama și Tata sunt primele cuvinte ale bebelușului

Atunci când micuțul reușește să rostească „mama”, „tata”, „papa”, „pipi” este pentru că sunt cuvinte formate din sunete similare. Astfel, cercetătorilor de la Univeristatea din Edinburgh, Scoția au descoperit faptul că devine mult mai simplu pentru micuți să-și exerseze abilitățile de comunicare cu astfel de cuvinte repetitive.

Aceasta este prima dovadă a faptului că sugarii au o înclinație spre repetiție în procesul de învățare a primelor cuvinte. Acest lucru poate fi un motiv bun pentru care în culturile din toată lumea cuvintele și expresiile adulților ajung să fie înlocuite de cuvinte cu silabe repetitive„, a declarat Mitsuhiko Ota, coordonatorul studiului.

ujn bebelus care sta pe picioarele mamei si incearca sa vorbeasca

Pentru a ajunge la astfel de concluzii, oamenii de știință au monitorizat 24 de copii cu vârsta de aproximativ 18 luni. Micuții au fost supuși unor serii de teste vizuale și de atenție. Astfel, le-au fost arătate două obiecte total necunoscute cu nume inventate, unul normal și unul format din silabe identice. Cercetătorii au urmărit mișcările oculare ale bebelușulor și au descoperit că aceștia au reușit să identifice mai repede obiectele cu nume repetitiv.

Concluzia cercetătorilor este că micuții învață ceea ce li se oferă. Tocmai de aceea este recomandat ca bebelușii să fie expuși unei game largi de cuvinte. „Dacă vorbești doar în cuvinte de bebeluși cu copilul, îi vei face un mare deserviciu. Ne dorim ca ei să experimenteze în întregime limba. Chiar dacă nu înțeleg, vor prinde ritmul„, a spus medicul pediatru Gigi Chawla.

Surse: thebump.com, yahoo.com.

 » sursa: qbebe.ro