CFR SA anunţă că a desemnat o asociere de firme câştigătoare a licitaţiei organizate pentru modernizarea infrastructurii feroviare şi creşterea vitezei de circulaţie la 160 de kilometri pe oră pe secţiunea Ronaţ Triaj – Arad (lotul 4). Oferta are o valoare de 2,1 miliarde de lei, fără TVA, scrie news.ro.
“Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că a fost desemnată oferta câştigătoare la procedura de licitaţie publică pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de modernizare pe secţiunea Ronaţ Triaj – Arad (lotul 4), aferentă obiectivului de investiţii Modernizarea liniei CF Caransebeş – Timişoara – Arad, pentru creşterea vitezei de circulaţie la 160 km/h pentru trenurile de călători şi 120 km/h pentru trenurile de marfă”, a transmis, marţi, compania, într-un comunicat de presă.
Astfel, a fost desemnată câştigătoare oferta depusă de Asocierea Webuild SPA – Partecipazioni Italia SPA – Salcef SPA – Timişoara – Arad Lot 4, în valoare de 2.184.174.656,60 lei, fără TVA, contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii.
Durata de implementare a contractului este de 102 luni, din care 42 de luni pentru proiectare şi execuţia lucrărilor, 60 de luni reprezentând perioada de garanţie a obiectivului.
Finanţarea va fi asigurată prin Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta 4 – Transport sustenabil.
Conform CFR, obiectivul principal este modernizarea infrastructurii pe Lotul 4 Ronaţ Triaj Gr. D – Arad (55 km), de la km 008+183 (semnalul de ieşire din Ronaţ Triaj Gr. D), la km 56+350 (semnalul de intrare în staţia Arad). Pe lângă acest tronson, tot în cadrul lotului 4, proiectul cuprinde şi modernizarea/ reconfigurarea liniei CF Aradu Nou – Glogovăţ (indicativ 220),