Piaţa de capital România este inclusă în indicii furnizorului global de indici FTSE Russell pentru Pieţele Emergente începând din data de 21 septembrie 2020.
Lucian Anghel
Acest moment va fi marcat de Bursa de Valori Bucureşti printr-o deschidere oficială a şedinţei de tranzacţionare la care vor participa toţi partenerii BVB alături de care s-a putut realiza acest moment istoric, instituţii ale statului, autorităţi de reglementare şi parteneri instituţionali.
Bursa de Valori Bucureşti, anunţa în aprilie, în cadrul unui comunicat de presă, că furnizorul global de indici FTSE Russell a anunţat în cadrul revizuirii interimare din martie 2020 o serie de clarificări în cazul promovării României la statutul de Piaţă Emergentă Secundară, scrie Agerpres.
Astfel, FTSE Russell confirmă că România este pe cale să fie inclusă în indicii FTSE de pieţe emergente în cadrul revizuirii din septembrie 2020. Verificarea eligibilităţii pentru includerea în indici se va realiza în cadrul revizuirii anuale FTSE Global All Cap din septembrie 2020 şi se va baza pe datele de tranzacţionare de la 30 iunie 2020. Revizuirea din septembrie va analiza lichiditatea individuală a companiilor monitorizate (8 companii româneşti ce îndeplinesc criteriile de dimensiune ale FTSE Russell) în perioada iulie 2019 – iunie 2020. Pentru ca o companie să îndeplinească criteriul de lichiditate, aceasta trebuie să aibă o lichiditate mediană lunară de cel puţin 0,05% pentru minim 10 din 12 luni. Măsurarea lichidităţii, conform metodologiei FTSE Russell, se realizează pentru fiecare companie ca raport dintre mediana lunară a volumelor tranzacţionate zilnic şi numărul de acţiuni free float.
În acest sens, FTSE Russell a emis următoarele precizări privind promovarea României: “În urma revizuirii anuale FTSE Equity Country Classification din septembrie 2019, Romania va fi reclasificată de la statutul de Piaţă de Frontieră la statutul de Piaţă Emergentă Secundară începând cu septembrie 2020.