Inalt Preasfintitul Bartolomeu Anania, mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, are, si la venerabila varsta de 87 de ani, alura unui general de linia intai: energic, viguros, lucid, ii place sa rezolve chestiunile administrative rapid, in prima jumatate a saptamanii, retragandu-se apoi la Manastirea Nicula, pentru scris si rugaciune. Ne-a facut onoarea sa ne primeasca in resedinta sa de pe dealul Niculei, intr-una din zilele acestei primaveri. Peretii biroului urias sunt acoperiti de carti. Cateva icoane strajuiesc incaperea. Din loc in loc, cate un portret al unui mare duhovnic: parintele Arsenie Papacioc, parintele Cleopa Ilie, parintele Iustin Parvu. Ierarhul lucreaza imbracat intr-o reverenda simpla, asa cum o facea si pe cand era director la Institutul Biblic. Calugar de-o viata (66 de ani) si fost detinut politic sub regimul comunist, inaltul Bartolomeu nu s-a ingropat pentru lume si nici n-a imbracat chipul ostentativ al suferintei. I-au ramas intacte din tinerete dorinta de implicare sociala si apetenta pentru discutii literare, bucuria comunicarii si disponibilitatea pentru prietenie, umorul fin si dexteritatile polemice. Exercitiul rugaciunii si slujirea arhiereasca i-au dat un plus de seninatate si o mai mare putere de a ierta.
In fata altarului sau a laptopului, este la fel de la locul sau. Acum incearca sa definitiveze culegerea pe computer si indreptarea memoriilor sale, care promit mari surprize. Le-a scris in urma cu peste trei decenii, pe cand se afla in SUA, unde le-a si pastrat la loc sigur pana de curand. Nu s-a hotarat inca daca le va publica din timpul vietii sau va lasa in testament sa fie tiparite, la cinci ani dupa trecerea la cele vesnice. N-ar vrea sa lezeze sensibilitati si nici sa se creada ca isi face siesi un portret nemeritat. La intrevederea acordata, am abordat cu Inalt Preasfintia Sa cateva dintre subiectele care framanta Biserica Ortodoxa, dar si cateva care tin de particularitatile zonei.
Ardelenii din nord sunt mai bine ancorati in credinta
– Inalt Preasfintia Voastra, traim vremuri tulburi, in care lupta pentru materie pare mai apriga decat oricand. Romanul crestin nu e la fel peste tot, in unele zone credinta fiind inca mai fierbinte. Cum este astazi crestinul ardelean?
– Romanii sunt un popor religios – printre primele ale lumii -, dar credinta lor este traita si manifestata felurit, in diferitele regiuni ale tarii. Nici in Transilvania nu este omogena; cei din zonele nordice sunt mai bine ancorati in vechea lor credinta stramoseasca, mai sobri, mai disciplinati. Credinta lor inseamna si ordine de viata.
– Sunteti ierarh intr-o zona a confluentelor etnice, lingvistice, religioase. Cum priviti ecumenismul?
– Miscarea ecumenica a luat nastere in lumea protestanta, iar scopul ei final este refacerea unitatii bisericesti din primul mileniu. Cu vremea, notiunea de ecumenism s-a diversificat, iar azi o intelege fiecare cum vrea; cei mai multi si mai nestiutori ne ofera – nu o unitate in diversitate, ci o unitate in confuzie. Eu cred ca ecumenismul incepe cu un lucru foarte simplu, politetea: daca eu intru intr-o biserica crestina, imi descopar capul; daca intru intr-o sinagoga, mi-l acopar; daca intru intr-o moschee, geamie sau templu budist, ma descalt. Asta inseamna respect pentru credinta celuilalt. Nu obiectul credintei lui ma intereseaza, ci pozitia lui launtrica fata de ea, daca e sincer, devotat, jertfelnic; intr-un cuvant, traitor al ei. E virtutea care deschide calea dialogului, a cunoasterii reciproce, a cooperarii in zonele sociale de interes comun. Cat priveste refacerea unitatii originare, credem in ea, militam si ne rugam pentru implinirea ei, dar ea va fi opera Duhului Sfant, atunci cand El o va hotari.
Principala durere de cap a Bisericii este prozelitismul sectar
– Care sunt cele mai importante provocari pe care le primeste azi Biserica?
– Principala durere de cap a Bisericii de astazi este prozelitismul sectar. Daca ei au dreptul de a agresa, si noi avem dreptul de a ne apara. Bineinteles, cu mijloace legale, misionare.
– Intr-o epoca a constructiilor de ziduri, isi mai exercita astazi Biserica rolul sau cultural?
– Cultura e parte componenta a religiei. Nu are nici un temei dictonul, fals si abuziv, citat de unii: Crede si nu cerceta. Cuvintele lui Iisus exprima exact contrariul: Rataciti nestiind Scripturile. Cu alte cuvinte, ignoranta naste haos. Dupa roade putem fi judecati.
– Cand credeti ca Biserica Ortodoxa Romana isi va regla conturile cu trecutul recent si va putea iesi din zodia suspiciunii si a terorii chiar?
– Aceasta nu e o problema a Bisericii in general, ci una individuala, a fiecarui slujitor al ei, de rang mai mare sau mai mic. E nevoie de sinceritate, ba chiar mai mult. Cand eu ingenunchez in fata duhovnicului meu pentru marturisirea pacatelor personale, el incepe cu doua cuvinte: – Hai, curaj!. Cu atat mai mult curaj se cere cand e vorba de o spovedanie publica, in fata hienelor.
Sfintenia nu se masoara la gramada
– Cand isi va recunoaste Biserica Ortodoxa Romana sfintii din temnitele comuniste?
– Asta e o tema foarte delicata si, oricum, prematura. Sfintenia e o dimensiune eminamente personala, nu se masoara la gramada. Vor iesi la un moment din gropile comune osemintele sfintilor de pe langa inchisorile din Romania. Intre cei mai cunoscuti martori-martiri, care au suferit, traind pe cele mai inalte culmi ale spiritualitatii crestine, stalp al rezistentei spirituale romanesti din timpul opresiunii comuniste, consideram a fi fost atunci studentul Valeriu Gafencu.
– Are Biserica si un rol politic, in sensul de implicare in viata cetatii, sau pluteste deasupra treburilor lumesti, avand grija doar sa administreze tainele si sa ne invete calea spre mantuire?
– Biserica nu poate avea un rol politic, in sensul strict al cuvantului, dar are – sau trebuie sa aiba – un permanent rol national si social, prin mijloace specifice. Nu ne poate ramane indiferent ce fel de viata duc credinciosii nostri.
IPS Bartolomeu Anania
– Cunoasteti reprosurile care se aduc preotilor ortodocsi. In ce masura preotia a ramas o vocatie si nu a devenit o meserie ca oricare alta?
– Asta nu poate fi cantarita, dupa evidente, decat de la om la om. Oricum, majoritara este vocatia. Chiar daca un preot isi incepe slujirea in mentalitatea castigului material, vocatia si-o descopera pe parcurs si isi modereaza pretentiile la limitele recomandate de Scriptura: Cel ce slujeste la altar de la altar sa se hraneasca.
– Se spune ca monahii care accepta slujirea arhiereasca se sacrifica intr-un fel, pentru ca se indeparteaza de rostul lor, fiind coplesiti de griji administrative. Dupa atatia ani de arhierie, ce parere aveti in aceasta chestiune?
– Organizand mese comune si slujind efectiv la ele, Sfintii Apostoli faceau administratie. Cand si-au dat seama ca rostul lor adevarat este acela de a sfinti si invata, au creat categoria diaconilor si le-au incredintat acestora administrarea agapelor. Asa trebuie procedat si in activitatea unui centru eparhial. Administratia e necesara, episcopul o coordoneaza, colaboratorii specializati o infaptuiesc.
Fara o educatie religioasa temeinica, pornesti in viata cu un mare handicap
– Sunt lucrari pe care ati dorit sa le faceti la Cluj, ca arhiereu, si n-ati reusit inca?
– As fi vrut sa termin inzestrarea catedralei cu o pictura in tehnica mozaic (de Murano), dar aceasta nu se poate face fara contributii de la stat. Dupa guvernele Radu Vasile si Mugur Isarescu nu am mai obtinut sumele necesare, asa ca restul ramane pentru urmasii mei.
– Care este prioritatea numarul unu a Bisericii Ortodoxe Romane in viziunea Prea Sfintiei Voastre?
– Cred ca este catehizarea copiilor si a tinerilor. Fara o educatie religioasa temeinica, pornesti in viata cu un mare handicap.
– Ca tot a venit vorba de educatie, Clujul este un oras universitar de renume. Exista diferente majore intre Clujul studentesc al tineretii dvs. si Clujul de azi?
– Fiecare mare generatie si-a avut un ideal; cea de dinainte de 1918, a Bratienilor si a lui Goga, faurirea Romaniei Mari; cea de dupa primul razboi, a lui Mircea Eliade, cultura; cea din Clujul lui 1946, demnitatea nationala. Cea de astazi e confuza, individualista, inca nu-si propune un tel major. Universitatea insa, in sine, se mentine la un inalt nivel academic, dar nu cred ca-si propune sa formeze constiinte.
– Stiu ca va preocupa felul in care comunica Biserica. Ati infiintat un post de radio si o revista a Arhiepiscopiei, o alta revista a Mitropoliei. Sunteti unul dintre ierarhii care au cea mai rapida reactie la orice semnal dinspre societate care reclama o luare de pozitie din partea Bisericii. Credeti ca astazi comunica bine BOR cu societatea, ca are un raport onest si roditor cu presa laica?
– Pentru stabilirea si mentinerea unui raport eficient intre ei, oamenii de presa, pe de o parte, trebuie sa-si insuseasca o minima cultura ecleziala, incepand cu limbajul, iar oamenii Bisericii, pe de alta, trebuie sa-si dea seama ca presa e un mijloc de comunicare, nu de publicitate.
– Cum este receptata astazi ortodoxia? Este raspandita la nivel larg, de mase, opinia unor intelectuali, cum ca ortodoxia ne tine pe loc, sau, dimpotriva, exercita o putere de atractie, prin misterul si substanta sa?
– Ca detinatoare decenta a adevarului absolut si ca depozitara generoasa a unei traditii care se innoieste din propria-i substanta, ortodoxia are toate sansele unei dimensiuni ecumenice.
– Vine o noua generatie de preoti, identificati in aceasta posibili urmasi ai unor mari duhovnici precum Arsenie Papacioc, Iustin Parvu?
– E prea devreme pentru un asemenea raspuns, pe de o parte. Iar pe de alta, evaluarea unui sfant nu poate veni decat dupa sfarsitul acestuia. Asa, cel putin, ne invata Scriptura.
(Formula As nr. 821, 24-31 Mai 2008)