Veronica Grosu (deputat AUR): „Domnule Ilie Bolojan, vă așteptăm la Broșteni să vedeți personal amploarea tragediei: trei vieți pierdute, sute de gospodării distruse, un dezastru ignorat de propriul Guvern”

Deputata AUR de Suceava, Veronica Grosu, i-a adresat premierului României, Ilie Bolojan, o invitație oficială de a vizita localitatea Broșteni, grav afectată de inundații, pentru a evalua direct proporțiile dezastrului și nevoile stringente ale locuitorilor afectați. Aceasta i-a reamintit premierului că inundațiile recente din Broșteni și din alte localități sucevene au provocat pierderi semnificative: trei persoane și-au pierdut viața, peste 40 de gospodării au fost complet distruse, iar alte 680 au suferit daune. Terenurile agricole au fost înghițite de ape, iar sute de animale și păsări au murit.

„În zona Broșteni, pericolul epidemiologic este real. Cadavrele animalelor sunt împrăștiate peste tot, iar culturile agricole – în special porumbul și cartofii – sunt acum sub apă. Potrivit inspectorului agricol local, peste 200 de hectare de pășune dintr-un total de 1.349 au fost grav afectate. Restul culturilor au fost distruse în aceeași zi de o grindină devastatoare”, a precizat deputata.

Medicul veterinar din Broșteni, dr. Mircea Păușeriu, a informat că trupurile neînsuflețite – atât ale oamenilor, cât și ale animalelor – au fost purtate de ape până la Poiana Teiului, la 35 de kilometri distanță, ceea ce subliniază gravitatea și violența viiturii.

Cele mai afectate localități sunt orașul Broșteni, Ostra, Stulpicani și Frasin, toate situate în județul Suceava. În Broșteni, bilanțul e sumbru: dispariția unei bovine, 18 ovine și caprine, 22 de porci, 20 de câini, 10 pisici, circa 800 de păsări, 20 de stupi și afectarea a 30 de bazine piscicole. În Ostra, pierderile includ o bovină tânără, 16 porci, 195 de păsări, 2 caprine, 8 ovine și un câine.

Deputata AUR a atras atenția și asupra pericolelor legate de alimentația animalelor: „Este esențială monitorizarea surselor de apă și a hranei. Animalele pot consuma apă contaminată de la inundații, cu resturi menajere, substanțe chimice sau deșeuri. Sunt necesare sisteme de protecție – bariere plutitoare, cabluri de ghidaj, plase de siguranță – pentru a preveni contaminarea și pentru a limita efectele dezastrului.”

În privința ajutoarelor oferite de Guvern până în prezent, Veronica Grosu le-a catalogat drept „ridicole”: 15.000 lei pentru familiile victimelor și pentru cei cu locuințe afectate sub 75%, 25.000 lei pentru locuințe afectate peste 75% și 30.000 lei pentru case complet distruse.

„Domnule prim-ministru, solicit public să analizați de urgență implementarea unor bariere flotabile în zonele cu risc, precum și posibilitatea declarării stării de urgență în orașul Broșteni. Doar astfel putem spera la alocarea unor despăgubiri corecte, raportate la dimensiunea reală a pagubelor. Vă cer să veniți personal în Broșteni. Funcția pe care o ocupați vă obligă să vă implicați direct. Doar printr-o prezență reală puteți înțelege ce s-a pierdut și ce e nevoie pentru a reconstrui”, a concluzionat deputata Veronica Grosu.