Deputatul AUR Ilie Coleșa a declarat că „acordul” de cooperare în domeniul securității, semnat de președintele Klaus Iohannis cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, pe 10 iulie 2024, are valoarea unui tratat bilateral și că, potrivit Legii 590/2003 privind tratatele, ar fi trebuit să fie ratificat sau respins de Parlament, lucru care nu s-a întâmplat. „Președintele și-a depășit atribuțiile. Acest așa-zis acord nu respectă legislația în vigoare și trebuie declarat nul”, a declarat deputatul.
Potrivit lui deputatului Ilie Coleșa, acordul este un exemplu de abuz de putere, în care președintele a ignorat procedurile legale și a impus unilateral un tratat ce ar putea avea implicații semnificative pentru securitatea națională. Parlamentul, dominat de o majoritate pe care Coleșa o numește „toxică”, a votat împotriva inițiativei legislative prin care s-a solicitat respectarea legii. „Acest tratat, ascuns sub denumirea falsă de acord, încalcă principiile transparenței și legalității. Este o dovadă clară a modului în care coaliția de guvernare sprijină abuzurile președintelui”, a afirmat Coleșa.
Deputatul AUR consideră că legislația trebuie respectată cu strictețe, mai ales în domenii sensibile, precum cel militar. El a subliniat că orice tratat de acest tip ar trebui să fie discutat și aprobat de Parlament, având ca obiectiv asigurarea securității naționale și promovarea păcii. „România are nevoie de transparență și respect față de lege, nu de decizii luate arbitrar, care riscă să ducă țara către haos”, a concluzionat Ilie Coleșa, reafirmând angajamentul său de a lupta pentru legalitate și suveranitate.