În luna iunie a.c., senatorul AUR Sorin Mateescu a sesizat Ministerului Educației cazul unei școli din județul Constanța, unde elevilor din clasa a VII-a li s-a aplicat, odată cu cu testele TIMMS – o evaluare care măsoară nivelul elevilor claselor a IV-a și a VIII-a la Matematică și Știință, un chestionar care conținea întrebări cu tentă sexuală. Potrivit informațiilor, acest chestionar a fost obligatoriu, minorii nefiind lăsați să părăsească sala până nu l-au completat.
Părinții au fost revoltați de faptul că elevii au fost puși în situația de a răspunde la întrebări precum „Care dintre acești termeni te definesc: Fată, Băiat sau altele”. Mai mult decât atât, elevii unei alte clase au primit un test care conține o întrebare unde copiii trebuiau să bifeze dacă „Majoritatea bărbaților vor să se căsătorească cu virgine”. Mai mult decât atât, părinții susțin că aceste chestionare erau nominale, ceea ce încalcă o serie de drepturi și libertăți.
Ca urmare a sesizării făcute de senatorul AUR Sorin Mateescu, Inspectoratul Școlar Constanța a transmis un punct de vedere, din care reiese că atât școala, cât și ISJ se absolvă de orice responsabilitate, pe motiv că au respectat programa școlară.
Potrivit răspunsului ISJ, răspunsurile elevilor la evaluarea TIMSS sunt confidențiale. „Fiecare elev şi profesor de matematică, fizică, chimie, biologie, învățător a primit ID şi parolă pentru a accesa platforma TIMSS. Elevii au efectuat testarea TIMSS la matematică şi ştiinţe, în prima parte, care a durat 45 minute, apoi au primit un chestionar în a doua parte a testării”, a precizat instituția.
În ceea ce privește chestionarul care conținea întrebări cu tentă sexuală, aplicat elevilor de clasa a VII-a la începutul orei de biologie, școala și Inspectorul Școlar se apără, susținând că fișa respectivă a fost elaborată în acord cu programa avizată de Ministerul Educației și a fost preluată din Caietul participantului – Formarea profesorilor în cadrul Programului Național de educație pentru sănătate în școala românească, program finanțat de: Ministerul Sănătății.
Sorin Mateescu a declarat că punctul de vedere transmis de ISJ Constanța nu clarifică problema sesizată de părinți: de ce elevilor de clasa a VII-a li s-a cerut să bifeze un răspuns la întrebarea „Majoritate bărbaților vor să se căsătorească cu femei virgine?”. Cele două instituții se ascund în spatele unor programe și proceduri, fără să precizeze de ce acel chestionar conține asemenea întrebări. Senatorul AUR subliniază că această întrebare nu are nicio legătură cu disciplina „Biologie”, predată la clasa a VII-a. „Să adresezi o astfel de întrebare acestor elevi reprezintă o încălcare gravă a principiilor morale, a programei școlare și valorilor creștine”, a conchis senatorul.