Guvernul nu sprijină suficient industria de apărare românească, în contextul în care un conflict armat are loc în propria noastră vecinătate, ce reprezintă o posibilă amenințare pentru securitatea țării – constatarea îi aparține senatorului AUR Gheorghe-Adrian Cătană, care a interpelat ministerele Economiei și Apărării pentru a cere explicații. În sesizare, senatorul a punctat faptul că una din marile probleme ale acestei industrii este că nu produce pulbere, Românii fiind nevoită să o importe masiv.
Pe de altă parte, industria producătoare de transportatoare românești blindate pentru trupe (8×8) de la Automecanica Moreni, în ciuda performanțelor și a capacității de producție existente, nu este sprijinită suficient de MAPN. Spre exemplu, în martie 2011, ministrul Apărării de la acea vreme, Gabriel Oprea, a
anunțat construcţia transportorului blindat de trupe TBT 8×8 la Automecanica Moreni. Dar, din cele zece milioane de euro, cât ar fi trebuit alocați pentru susținerea lui, Ministerul Apărării a dat până acum doar 500.000, a precizat Cătană.
În acest context, senatorul AUR a solicitat celor două instituții să transmită dacă au un plan pentru relansarea producției de transportatoare blindate românești pentru trupe (8×8) de la Automecanica Moreni.
MAPN a transmis clarificări privind aspectele evidențiate de către senatorul Gheorghe-Adrian Cătană și a precizat că, începând cu anul 2000, coordonarea şi evidența firmelor din industria națională de apărare se realizează de către Ministerul Economiei și tot acestei instituții îi revine responsabilitatea privind analiza industriei de apărare românești şi a capacităților cc pot fi revitalizate.
În ceea ce privește sprijinul acordat de Ministerul Apărării industriei în cauză, în răspunsul transmis se precizează că în ultima perioadă s-a înregistrat o creștere a volumului contractelor de fumizare de produse şi de prestări de servicii de reparaţii, mentenanţă şi modernizări atribuite de structurile MAPN operatorilor economiei cu capital integral sau majoritar de stat din industria națională de apărare.
Printre acești operatori se numără:
- Mecanică București S.A., pentru realizarea transportoarelor blindate pentru trupe şi a derivatelor acestora – Piranha 5
- Iveco Defence Vehicles România, ce a creat o facilitate dc producție la Petreşti, județuI Dâmbovița, pentru realizarea platformelor de transport multifuncționale pe roţi;
- IAR S.A. Braşov, pentru modernizarea elicopterelor Puma;
- Aerostar S.A. Bacău, pentru mentenanța şi modernizarea avioanelor F-16 etc.
În ceea ce privește industria producătoare de transportatoare românești blindate pentru trupe (8×8) de la Automecanica Moreni, MAPN a menționat că în anul 2011 a fost încheiat un contract de finanțare între Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare (ACTTM) Compania Națională Romarm S.A., iar pentru finanțare programului s-a alocat suma de 2.000.000 lei, urmând ca, începând cu anul 2012, sumele necesare finanțării să se asigure de la bugetul de stat prin MAPN.
Instituția a precizat că, urmare a evenimentelor din Ucraina, finalizarea proiectului a fost decalată, termenul actualizat final fiind 31.08.2026. În 2022, a fost prevăzută finanțarea cu 16.000.000 lei pentru continuarea proiectului, iar etapele au fost reconfigurate astfel:
- etapa a II-a: dezvoltare prototip cercetare 1, cu termen de finalizare 28.02.2025: resurse financiare necesare: 13.718.631 1ei (bugetul de stat şi cofinanțare). Până în prezent pentru această etapă a fost alocată de la bugetul de stat suma de 535.750 lei şi cofinanțare de la Uzina Automecanica Moreni S.A. sumă de 227.369 lei;
- etapa a III-a: testare-evaluare de dezvoltare prototip de cercetare 1, cu termen 31.05.2025 şi 2.400.000 lei fonduri;
- etapa a IV-a: dezvoltare şi integrare prototip de cercetare 2, cu termen 30.04.2026 şi 14. 132.500 lei fonduri;
- etapa a V-a: testare-evaluare în vederea omologării prototipului de cercetare 2, cu termen final 31.08.2026 şi 1.321.500 lei fonduri.