Doi turişti au crezut că Rusia a invadat România, după ce au primit un mesaj Ro-Alert despre un urs

Doi turişti canadieni, care călătoresc prin România pe biciclete, au avut parte de o experienţă haioasă în Topliţa, judeţul Harghita.

Potrivit site-ului Libertatea.ro, canadienii Normand Pion şi Helene Giguere au primit un mesaj Ro-Alert pe telefoane şi Ipad care a anunţat în limba română şi în maghiară că un urs se află în apropiere.

Cum cei doi nu înţeleg nici una dintre cele două limbi, ei au asemănat cuvântul „urs” cu „URSS”, crezând că au fost avertizaţi de faptul că Rusia a invadat România.

Păţania a avut loc la mijlocul lunii august, dar a fost publicată duminică de pagina „Iaşi Oraşul Bicicletelor”, mai notează sursa citată. 

„Mari emoţii în ore matinale ale dimineţii: cele două IPhone-uri şi IPad-ul lui Helene ne trimit, în acelaşi timp, o alarmă furtunoasă, care, împreună cu proximitatea de Ucraina, ne aminteşte de ameninţările nucleare din timpul Războiul Rece când Hruşciov şi Kennedy se ameninţau reciproc în Cuba. Treziţi forţaţi, citim, cumva, că URSS este prezentă în Topliţa în timp ce dormim şi trebuie să evităm Strada Murelor (unde am stat cu o seară înainte) pentru a nu ne pune vieţile în pericol”, au povestit canadienii pe pagina lor de Facebook „Tandem et Cie Autour du Monde!”.

Cicliştii au mai scris şi că au început apoi să caute informaţii despre situaţia în care se află România, dar şi cum să plece cât mai repede din ţară. Cum n-au găsit nicio avertizare privind invadarea ţării, au cerut ajutorul unui prieten din zonă, care le-a tradus mesajul.

Aşa au aflat canadienii că s-au speriat degeaba. 

Cei doi şi-au continuat apoi călătoria prin România, zilele trecute publicând pe pagina lor de Facebook imagini din Delta Dunării.  

Normand Pion şi Helene Giguere călătoresc în tandem şi parcurg anual între 7.000 şi 15.000 km.

 » sursa: ebihoreanul.ro