Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, au pus în executare, la data de 25 august a.c., 14 mandate de percheziții domiciliare, în județul Constanța, în cadrul a 2 dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea de operațiuni ilicite cu substanțe psihoactive noi.
Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2020, 3 bărbați, de 21, 25, respectiv 34 de ani și o femeie, de 47 de ani, ar fi constituit un grup infracțional, specializat pe linia traficului de droguri.
Pe parcursul anului 2022, ar fi aderat la grupul infracțional încă 3 bărbați, de 19, 33, respectiv 38 de ani și o femeie, de 30 de ani, toți acționând în mod neîntrerupt și coordonat, în scopul procurării, depozitării și punerii în vânzare de droguri de risc, în special cannabis.
Întreaga activitate infracțională a grupului ar fi fost coordonată de către bărbatul de 34 de ani, care ar fi avut rolul de a procura cantități mari de cannabis și de a le distribui celorlalți membri ai grupului, în scopul punerii în vânzare.
În luna februarie a.c., liderul grupării a fost arestat preventiv, în urma acțiunii organizate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidrog.
Activitatea infracțională a grupului a continuat să fie condusă de către bărbatul de 34 de ani, prin intermediul concubinei sale, de 30 de ani, care avea rolul de a transmite sarcinile trasate de către lider pentru membrii grupării aflați în libertate.
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate peste 2 kilograme de cannabis, cocaină, 29 de grame MDMA, 7 comprimate ecstasy,