Folclor de Bihor
La cât de multe șantiere sunt prin oraș, practic orice orădean se poate declara un mic diriginte de șantier. Problema mare nu este, însă, că avem o grămadă de șantiere, ele până la urmă înseamnă dezvoltare, ci de ce durează așa de mult.
Cu tupeu
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre „vom muri şi vom fi liberi”, „dreptate, ochii plânşi cer să te vadă” sau „mai bine golan…”. E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând „sistemul”. Despre orele de nesomn…
Zic şi eu
Acum vreo două luni, într-o dimineață de sâmbătă, am avut treabă într-un sat de lângă Oradea, Copăcel, la 22 de kilometri de oraș, distanță care dincolo de Borș este, pentru orice navetist, o nimica toată. Waze zice că parcurgerea ei ar dura 25-35 de minute, dar am făcut dublu. N-am avut nicio problemă până la ieșirea din oraș spre Cluj, unde centura cu două benzi pe sens dă în șoseaua națională, cu una singură.