O bătaie cu bâte între mai multe persoane a avut loc vineri seara într-o benzinărie din Pitești. Potrivit unor surse, în altercație a fost implicat și manelistul Dani Mocanu, alături de frații săi, potrivit ziarulargesul.ro. Reamintim că acesta a fost reținut la sfârșitul lunii iulie după ce a amenințat un bărbat și a tulburat ordinea și liniștea publică, dar a fost eliberat după 24 de ore.
În altercația de vineri seara un bărbat a fost lovit violent și a necesitat internare la secția de neurochirugie a spitalului județean din Pitești. Până la sosirea polițiștilor nicio persoană implicată în scandal nu se mai afla la fața locului.
Oamenii legii fac acum verificări pentru a stabili împrejurările în care s-a petrecut evenimentul.
Până în acest moment, victima nu a depus plângere la poliție.
„În noaptea de 18 spre 19 august a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că la o stație peco din Pitești ar fi avut loc o stare conflictuală, în cadrul căreia un bărbat ar fi fost agresat.
La momentul sosirii polițiștilor, la fața locului nu a fost identificată niciuna dintre persoanele implicate, iar ulterior persoana agresată s-a prezentat la o unitate medicală.
Polițiștii au întocmit din oficiu un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, iar în cauză se desfășoară cercetări, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, se arată într-un comunicat al IPJ Argeș.
Manelistul Dani Mocanu a fost reținut la finalul lunii iulie pentru că a amenințat un bărbat și a tulburat ordinea și liniștea publică
Manelistul Dani Mocanu a fost reținut la finalul lunii iulie,