Indicele ROBOR la 3 luni, aflat pe un trend descrescător după mesajul transmis de guvernatorul BNR băncilor la începutul lunii august, a înregistrat din nou o creștere.
Miercuri, după o săptămână de scăderi și o singură zi de stagnare, indicele ROBOR a crescut de la 7,96% (marți) la 7,98%.
Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut și el, de la 8,12% la 8,13% pe an, iar ROBOR la 12 luni a crescut de la 8,27% pe an la 8,28%.
Indicele ROBOR la 3 luni a început să înregistreze scăderi începând ziua de miercuri, după ce guvernatorul BNR Mugur Isărescu a criticat băncile pentru că „au cam sărit calul cu ROBOR”, conform digi24.ro