Vă mai amintiți ce circ a fost cu construirea podului din zona Sovata? Sau ce scandal cu drumul expres, unde specialiști în trafic (probabil în traficul de țigări) estimau că pe acesta nu va circula nimeni, iar acum se merge aproape bară la bară? Dar despre inutilitatea pasajului Magheru, unde Primăria e acuzată că n-a făcut destul de larg subteranul, pentru parcarea mașinilor celor care își scot copiii de la Oltea Doamna?
Când se construiește ceva în oraș, ecologiștii de ziua a șaptea declanșează operațiunea haștag „betoane”. Eu îi înțeleg, pentru că, dacă o viață întreagă ai fost obișnuit cu drumuri de pământ, poduri din nuiele și case din chirpici, betonul e nu doar suspect, ci și dăunător.
Peste tot în lumea asta, podurile ori pasajele supra sau subterane au rolul de a fluidiza traficul și se construiesc cu sacrificii și cu disconfort pentru riverani. Numai la noi se găsesc isteți să deplângă faptul că acestea sunt inutile, ba mai mult, că se fac din beton.
Totuși, marea lucrare din centrul civic, dacă nu e gestionată cum se cuvine, s-ar putea să întindă nervii orădenilor la maximum. Sper că proiectanții au ținut cont de gabaritul autocarelor și mașinilor de pompieri, nu ca la Pasajul Magheru.
Mă mir că întreaga lucrare, deosebit de complexă și cu mare volum de muncă, a fost lăsată pe mâna unui singur antreprenor. Poate că împărțirea pe bucăți, cu mai multe firme, ar fi asigurat o execuție mai rapidă.
Sunt gata să fac pariu că, pentru încurcarea lucrurilor, se vor găsi patrioți care să ceară descărcări arheologice care să dureze măcar 2-3 ani, chiar dacă pentru asta vor fi nevoiți să aducă cioburi de acasă, ca să demonstreze astfel continuitatea băștinașilor pe aceste meleaguri încă de acum un mileniu.