În România există peste 200.000 de beneficiari ai sistemului de pensii speciale. Aceste indemnizații sunt denumite în mod incorect pensii, deși ele sunt privilegii. În mod premeditat s-a introdus această nesiguranță asupra termenilor pentru a lăsa impresia către ceilalți români că vorbim despre niște bătrâni neajutorați care au nevoie de niște ajutoare speciale.
Doar că aceste ajutoare speciale au o valoare medie mai mare de 1.000 de euro în fiecare lună, ori acest lucru înseamnă că nu sunt bani pentru investiții deoarece PSD și PNL au instituit un sistem de privilegii.
Cele două partide politice au creat tot felul de sinecuri prin care controlează statul român. Această rețea este una de crimă organizată.
În fiecare an se duc spre privilegiile speciale peste 2,5 miliarde de euro. Suma este una enormă în condițiile în care toate investițiile din România ajung abia la valoarea de 5-6 miliarde de euro.
În aceste condiții eliminarea privilegiilor speciale ar permite ca în fiecare an statul român să construiască peste 40 de spitale județene. Atenție, nu vorbim despre unul pe an, discutăm despre 40 de spitale județene în fiecare an.
Spitalele din România sunt vechi, depășite și pline de viruși, bacterii și de mucegaiuri. De cele mai multe ori te duci cu frică în aceste spitale deoarece ai șanse mari să nu te mai întorci sănătos.