Specialiştii din domeniul energetic atrag din nou atenţia că România trebuie să îşi facă bine temele pentru a trece de iarna care va începe în câteva luni, implementarea unui plan de reducere a consumului pe sectoare de activitate, cu analize privind impactul economic, fiind esenţială, scrie Mediafax.
Autorităţile întârzie însă să anunţe măsuri, scrie ZF.
„Partea de aprovizionare cu gaze naturale pare să fie critică dacă nu reuşim să refacem rezervele. Dacă scenariile în care Federaţia Rusă sistează complet aprovizionarea UE în perioada imediat următoare se dovedesc corecte, cuplat cu un regim termic sub medie, vom risca să intrăm într-un scenariu extrem în care planurile de reducere a livrărilor către industrie trebuie luate în considerare“, spune Zsuzsa Bereschi, senior proiect manager, Energy & Utilities, în cadrul companiei de consultanţă Horváth. Cert este că în ultimele zile eforturile de înmagazinare s-au accelerat, dar şi la acest moment România are depozitele de gaze pe jumătate goale în contextul în care toate economiile europene se luptă, pe resurse limitate, în scopul realizării „proviziilor“ energetice pentru toamnă, citează stiripesurse.ro.
„Cert este ca la sfârşitul lunii iunie, România era la aproximativ 50% din rezerva de gaze naturale necesară (estimată la 24 TWh, consumul mediu anual fiind de aproximativ 120TWh), similar cu anii anteriori, dar în condiţiile în care piaţa a înregistrat o creştere explozivă a preţului internaţional. Ţinta minimă de 80% la sfârşitul lunii octombrie devine greu de atins dacă ţinem cont de lipsa opţiunilor de import, nivelul preţurilor şi de blocajul financiar reclamat de furnizori ca urmare a aplicării schemelor de compensare/plafonare“, atrage însă atenţia Zsuzsa Bereschi.
Astfel principala direcţie strategică pentru România devine diversificarea surselor de achiziţii de gaze, în acest moment singura sursă de import fiind gazul rusesc, care a acoperit anul trecut 30% din consum.