Încă doi miniştri au demisionat miercuri din guvernul Regatului Unit, informează AFP. Ministrul familiei, Will Quince, şi-a motivat demisia apreciind că „nu are de ales” după ce a repetat „de bună credinţă” în presă informaţii care ulterior „s-au dovedit inexacte”, furnizate de cancelaria premierului Boris Johnson.
Will Quince
La rândul ei, Laura Trott a renunţat la funcţia de asistentă a ministrului transporturilor, apreciind că s-a „pierdut” încrederea.
Marţi, din guvernul condus de Johnson demisionaseră miniştrii finanţelor şi sănătăţii, Rishi Sunak, respectiv Sajid Javid.
Chiar înaintea demisiilor de miercuri, presa britanică se aştepta ca premierul să piardă atât conducerea guvernului de la Londra, cât şi a Partidului Conservator, citează Agerpres.