Elevii nu mai pot fi exmatriculați! Ce mai prevede noul Regulament de organizare a școlilor
Elevii nu vor mai putea fi exmatriculați, potrivit noului ROFUIP. Având în vedere faptul că dreptul la educație este de ordin constituțional, măsura exmatriculării va fi posibilă numai pentru învățământul postliceal, care nu are caracter obligatoriu.
„(1) Consiliile profesorale din unităţile de învăţământ de stat, particular sau confesional validează situaţia şcolară a elevilor, pe clase, în şedinţa de încheiere a cursurilor, iar secretarul consiliului consemnează în procesul-verbal numărul elevilor promovaţi, numărul şi numele elevilor corigenţi, repetenţi, amânaţi, exmatriculaţi (în cazul elevilor din învățământul postliceal), precum şi numele elevilor cu note la purtare mai mici de 7, respectiv 8 pentru profilul pedagogic şi unităţile de învăţământ teologic şi militar/calificative mai puţin de “Bine””, se arată în noul ROFUIP, obținut de Edupedu.ro.
Citește și: Schimbări în educație: vacanță de vară mai scurtă, burse și o nouă materie. Ce a anunțat Ministrul Educației
Așadar, comparativ cu actualul regulament (în vigoare până la data de 31 august 2022), elementele de noutate incluse în noul noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar constau în:
- Compatibilizarea prevederilor ROFUIP cu structura anului școlar.
- Reglementarea utilizării catalogului electronic, pentru început, în unități-pilot.
- Numărul de calificative/note acordate anual fiecărui elev, la fiecare disciplină de studiu, este stabilit de către cadrul didactic, în funcție de numărul unităților de învățare și de numărul săptămânal de ore prevăzut în planul-cadru. La fiecare disciplină numărul de calificative/note acordate anual este cu cel puțin trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ.
- Modul de încheiere a situațiilor școlare: la fiecare disciplină se încheie anual o singură medie,